StiripesurseȘtirile zileiUE respinge cererile SUA privind participarea externă la iniţiativele de apărare...

UE respinge cererile SUA privind participarea externă la iniţiativele de apărare europene

Publicat:

Uniunea Europeană a respins joi cererile Statelor Unite privind participarea externă la iniţiativele de apărare europene, argumentând că industria de apărare a blocului comunitar este mult mai deschisă în comparaţie cu cea a partenerului de peste Atlantic, relatează agenţia dpa, potrivit agerpres.

Responsabili americani de rang înalt i-au scris la începutul acestei luni şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini, reclamând obstacolele care îngreunează participarea companiilor americane la industria de apărare europeană.

Citește și : Un seism cu magnitudinea 5,7, produs în largul statelor El Salvador şi Nicaragua

Scrisoarea a făcut referire la Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO), lansată în anul 2017 de statele UE pentru a depăşi tradiţionala lor fragmentare în problemele de apărare, precum şi la Fondul European de Apărare constituit în paralel cu investiţii comune.

”UE rămâne angajată deplin în cooperarea cu SUA ca partener esenţial în chestiuni de securitate şi apărare”, notează oficiali europeni într-o scrisoare de răspuns adresată Washingtonului. PESCO şi Fondul European de Apărare consolidează ”contribuţia Europei la securitatea comună trans-Atlantică”, mai menţionează în acest document Pedro Serrano, un diplomat european, şi Timo Pesonen, un oficial al Comisiei Europene. Cele două proiecte sunt ”menite să sprijine capabilităţi care sunt compatibile, complementare şi interoperabile cu NATO”, adaugă ei, respingând criticile americane.


De asemenea, stabilirea unor limite pentru participarea unor state terţe la aceste iniţiative europene are scopul de a proteja ”interese de securitate incontestabile”, se mai afirmă în scrisoarea transmisă SUA, fiind menţionat şi faptul că aceste măsuri sunt similare celor impuse de Washington companiilor europene care doresc să participe la proiectele americane de apărare.

”Piaţa UE va rămâne semnificativ mai deschisă comparativ cu cea a SUA”, apreciază oficialii europeni, amintind că exporturile americane de armament în UE au însumat 62,9 miliarde de dolari în intervalul 2014-2016, în timp ce exporturile europene de armament către SUA au totalizat în aceeaşi perioadă numai 7,6 miliarde de dolari.

Mai mult, oficialii europeni susţin că UE impune ”criterii obiective”, în timp ce Washingtonul are un ”sistem discreţionar” al cărui efect a fost o ”participare extrem de limitată a companiilor europene” în proiectele militare americane.

Citește și : O grupare jihadistă revendică atacul asupra unui contingent al armatei din Niger

În scrisoarea adresată europenilor de către SUA pe 1 mai, oficialii americani afirmă că UE nu îşi respectă angajamentul de a asigura implicarea cea mai deplină posibil a tuturor statelor membre ale NATO în iniţiativele sale de apărare, Bruxelles-ul fiind astfel avertizat că Washingtonul ar putea recurge la măsuri reciproce.

Mogherini a respins miercuri acestor preocupări, afirmând că ”UE este şi va rămâne deschisă companiilor şi echipamentelor americane”.

Regulile pentru participarea terţilor în Fondul European de Apărare au fost stabilite, însă cele 25 de state care participă la PESCO încă nu au luat o decizie privind acceptarea altor state în proiectele lor. Cea mai reticentă este Franţa, care consideră că UE trebuie să-şi dezvolte autonomia strategică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.