StiripesurseȘtirile zileiUE salută întâlnirea dintre Donald Trump şi Kim Jong-un

UE salută întâlnirea dintre Donald Trump şi Kim Jong-un

Publicat:

Faptul că preşedintele american Donald Trump şi-a dat joi seara acceptul pentru un summit istoric cu liderul nord-coreean Kim Jong-un reprezintă o “evoluţie pozitivă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei Uniunii Europene, Maja Kocijancic, citată de AFP, potrivit agerpres.

Întrebată într-o conferinţă de presă cu privire la acest succes diplomatic al administraţiei americane, Maja Kocijancic a salutat “recentele evoluţii pozitive” în relaţiile dintre cele două Corei.

Citeşte şi: La un pahar de soju, Kim Jong-Un a glumit pe seama imaginii sale din presa internaţională

“Faptul că preşedintele (Donald) Trump este pregătit să accepte invitaţia lui Kim Jong-un la un summit reprezintă o evoluţie pozitivă”, a reiterat ea.

Casa Albă a confirmat joi că preşedintele american a acceptat invitaţia tânărului lider nord-coreean.


Perspectiva acestei întâlniri a fost salutată de China, Rusia, precum şi de preşedintele sud-coreean Moon Jae-un, care s-a servit de recentele Jocuri Olimpice de la Pyeongchang, în ţara sa, pentru demersuri destinate unei apropieri cu Nordul.

Referindu-se la numeroasele reuniuni la nivel înalt cu regimul de la Phenian prevăzute pentru viitorul apropiat, Maja Kocijancic a asigurat că UE este “nerăbdătoare să vadă rezultatele”.

“Ne-au parvenit ecouri ale angajamentului Coreei de Nord despre începerea negocierilor privind denuclearizarea şi despre reducerea testelor sale cu arme nucleare pe durata acestor negocieri”, a afirmat în continuare purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei UE, Federica Mogherini.

Citeşte şi: Recompensă de 5 milioane de dolari pusă pe capul unui lider taliban

“Dacă aceste ecouri se confirmă în practică, aceasta ar putea crea condiţiile necesare unei soluţii negociate” a lungului conflict diplomatic cu acest regim, a spus ea.

Federica Mogherini urmează să aibă o întâlnire cu şefa diplomaţiei Coreei de Sud, Kang Kyung-Wha, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai UE la 19 martie la Bruxelles.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.