StiripesurseȘtirile zileiUE se opune reluării execuţiilor federale în SUA

UE se opune reluării execuţiilor federale în SUA

Publicat:

Uniunea Europeană se opune ferm deciziei SUA de a relua execuţiile federale după 17 ani de întrerupere, a indicat vineri un purtător de cuvânt al diplomaţiei europene, citat de AFP, potrivit agerpres.

”Facem apel la administraţia americană să-şi reconsidere această decizie şi să nu reia execuţiile federale, prevăzute începând cu 13 iulie”, a declarat Peter Stano, purtător de cuvânt al Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate Josep Borrell.

Vezi şi: Un pedofil francez a fost ARESTAT la Jakarta (VIDEO)! Este bănuit că a profitat de peste 300 de copii

”Această decizie va fi împotriva unei tendinţe generale în SUA şi în lume de a aboli pedeapsa cu moartea, prin lege sau în practică”, a adăugat Stano.

El a amintit că Uniunea Europeană se opune ferm pedepsei cu moartea, în mod constant şi în orice circumstanţe şi va continua să acţioneze pentru abolirea universală a acestei pedepse, denunţând o practică ”crudă, inumană şi degradantă, incompatibilă cu dreptul inalienabil la viaţă” şi care nu reprezintă o ”descurajare eficientă în faţa comportamentelor criminale”.


În urmă cu aproape un an, administraţia Trump a decis să reia practica execuţiilor federale, întrerupte în 2003. Justiţia americană a validat în luna iunie pentobarbitalul, substanţa reţinută de autorităţi pentru injecţia letală, iar guvernul a fixat execuţiile unui număr de patru condamnaţi pe 13, 15 şi 17 iulie şi 28 august.

Citeşte şi: Un primar acuzat de trafic de droguri a fost ÎMPUȘCAT în CAP

În SUA, majoritatea crimelor sunt judecate la nivelul statelor, dar tribunalele federale pot fi sesizate în cazul faptelor cele mai grave sau al celor comise în baze militare, între mai multe state ori în rezervaţiile amerindiene.

În ultimii 45 de ani, doar trei persoane au fost executate la nivel federal în SUA, dintre care una este Timothy McVeigh, găsit vinovat pentru atentatul din Oklahoma City, comis în 1995 şi soldat cu 168 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.