StiripesurseDiasporaUE şi SUA încearcă să ajungă la un acord care să...

UE şi SUA încearcă să ajungă la un acord care să permită transferul de date personale

Publicat:

Uniunea Europeană (UE) şi SUA vor să profite de destinderea din relaţiile bilaterale pentru a ajunge la un acord care să permită transferul de date personale, acord ce ar înlocui un mecanism precedent, invalidat de justiţia UE, a anunţat vineri comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, însărcinat şi cu domeniul protecţiei consumatorilor, informează AFP, potrivit agerpres.

“Găsirea unei soluţii este o prioritate la Bruxelles şi Washington”, a declarat Reynders la Camera de Comerţ Americană de la Bruxelles, la o zi după o conversaţie pe care a avut-o cu ministrul comerţului al SUA, Gina Raimondo. “Cred că astăzi poate exista un teren mai favorabil decât în urmă cu câţiva ani pentru a lucra asupra acestor probleme”, a estimat comisarul european.

Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

El a subliniat că “exigenţa unor reguli moderne de protecţie a vieţii private în SUA este în creştere atât la nivelul statelor (…) cât şi la nivel federal”.

În iulie 2020, Curtea de Justiţie a UE a revocat “Privacy Shield”, mecanism crucial al transferului de date personale din UE spre SUA, din cauza temerilor cu privire la programele de supraveghere americane. Invalidarea acestui mecanism a fost salutată de apărătorii libertăţilor individuale, dar criticată de giganţii în domeniul tehnologiilor. Cazul a fost iniţiat în urma unei plângeri împotriva Facebook din partea juristului austriac Max Schrems, figură proeminentă a luptei pentru protecţia datelor.


Curtea de Justiţie a UE a estimat la acea dată că dispozitivul nu protejează în faţa unor posibile “ingerinţe în drepturile fundamentale ale persoanelor ale căror date sunt transferate” în SUA, pentru că agenţiile de informaţii pot să aibă acces la ele fără niciun control sau căi de atac.

Citeşte şi:  Merkel: 'Suntem încă la începutul pandemiei'

Această decizie a cufundat într-o zonă de incertitudine juridică companiile care operează în UE şi care transferă sau găzduiesc date de partea cealaltă a Atlanticului. În jur de 5.000 de companii americane, printr care giganţii în domeniul tehnologiilor, precum Google şi Amazon, utilizau acest mecanism.

De atunci ele au recurs la soluţii alternative, cu legalitate mai incertă, pentru a continua aceste transferuri, în aşteptarea ca Bruxellesul şi Washingtonul să găsească un sistem mai solid şi durabil.

Un acord ar urma să rezolve “probleme complexe şi sensibile (…) legate de echilibrul delicat între securitatea naţională şi respectarea vieţii private”, a recunoscut Didier Reynders.

Citește și : O singură doză din vaccinul Pfizer oferă un răspuns imun puternic împotriva COVID-19

Noul mecanism ar urma să cuprindă dispoziţii ce presupun un acces la justiţie şi drepturi individuale protejate de sancţiuni în caz de încălcare a acestora.

UE a încheiat acorduri pentru transferuri de date personale cu 12 entităţi şi ţări (printre care Japonia, Elveţia, Canada, Israel) şi este pe cale să încheie negocierile cu Coreea de Sud. În februarie, Bruxellesul a dat o primă undă verde pentru transferul de date personale spre Regatul Unit, devenit o ţară terţă după Brexit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.