StiripesurseRăzboi in UcrainaUE trebuie să se reformeze pentru a putea integra Ucraina

UE trebuie să se reformeze pentru a putea integra Ucraina

Publicat:

Uniunea Europeană trebuie să se pregătească de aderarea Ucrainei şi să abordeze tema sensibilă a reformelor necesare pentru a putea integra acest gigant agricol, a avertizat joi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite agerpres.

“Dezbaterea va fi dificilă”, a recunoscut el într-un interviu acordat AFP înaintea deschiderii unui summit al Celor 27 la Bruxelles.

Citeşte şi: Wagner, ‘trădare’ – ce trebuie reținut din discursul lui Vladimir Putin – Black News

“Dar nu trebuie să aşteptăm până în ultimul moment dacă, în decembrie, raportul Comisiei Europene va recomanda deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina”, a subliniat el.

“Trebuie să vedem cum finanţăm şi organizăm solidaritatea financiară şi cum evităm să descoperim că avem o problemă de absorbţie”, a insistat el.


Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care va participa joi prin videoconferinţă la discuţiile cu liderii europeni, cere deschiderea negocierilor de aderare până la sfârşitul anului 2023.

Această decizie necesită aprobarea tuturor celor 27 de state membre ale UE.

În iunie 2022, UE a acordat Ucrainei statutul de candidat la aderare într-un gest foarte simbolic în urma invaziei ruse în această ţară. Alte nouă ţări, printre care Republica Moldova, Serbia, Kosovo şi Turcia, bat şi ele la uşa UE, notează AFP.

Candidaţii au “îndatoriri”, dar “Cei 27 nu trebuie să închidă ochii şi să se prefacă că nu văd că şi ei au obligaţii”, insistă preşedintele Consiliului.

Chiar dacă nu se aşteaptă să se ia nicio decizie pe această temă la actualul summit de două zile, Charles Michel doreşte “lansarea unui proces” şi “pregătirea următoarelor întâlniri”.

Extinderea se va afla în centrul discuţiilor în cadrul summiturilor de la Granada (Spania) şi Bruxelles de la sfârşitul anului, cu recomandările Comisiei pentru cererile de aderare ale Ucrainei, Republicii Moldova şi ale ţărilor din Balcanii de Vest care au statutul de candidat.

“Rolul meu este de a stabili o metodă”, subliniază preşedintele Consiliului European.

“Dacă Comisia propune demararea negocierilor, trebuie să vedem ce impact va avea aceasta pentru procesul decizional, politicile comune şi de finanţare”, explică el.

Citeşte şi: Prigojin și minciunile lui Putin – Black News

“Europa nu trebuie să se teamă de dezbateri”, a insistat el, subliniind că extinderea “va avea un impact asupra agriculturii, coeziunii şi bugetului”.

“Avem nevoie de o imagine exactă a mijloacelor disponibile, de a şti cum au fost utilizaţi banii, ce schimbări de direcţie sunt necesare”, a mai spus Charles Michel.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

CE solicită statelor eliminarea controalelor la frontierele interne în spațiul Schengen

Comisia Europeană a emis marți avize privind reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne de către Austria, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos,...

Comisia Europeană: România a respectat planul de reducere a deficitului, dar rămâne țara cu cele mai grave dezechilibre economice din UE

Comisia Europeană a constatat că România și-a respectat angajamentele asumate pentru reducerea deficitului bugetar și nu este necesară, în acest moment, avansarea procedurii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.