StiripesurseȘtirile zileiUltimul lider al khmerilor roşii încă în viaţă face apel împotriva...

Ultimul lider al khmerilor roşii încă în viaţă face apel împotriva condamnării pentru genocid în Cambodgia

Publicat:

Khieu Samphan, ultimul lider al khmerilor roşii încă în viaţă, a făcut apel luni împotriva condamnării pe viaţă pentru rolul său în genocidul comis acum peste 40 de ani în Cambodgia, relatează France Presse, potrivit agerpres.  

Regimul comunist, condus de “fratele numărul unu” Pol Pot, la putere în ţară între 1975 şi 1979, a făcut două milioane de victime printre cambodgieni, morţi în lagăre de muncă, de foame sau executaţi în masă.

Citește și : Londra aruncă vina în cârca lui Trump pentru situaţia din Afganistan

Khieu Samphan, fost şef al statului khmerilor roşii Kampuchia Democrată, acum în vârstă de 90 de ani, contestă condamnarea din 2018 pentru genocid împotriva minorităţilor etnice printre care vietnameză.

Avocaţii săi au susţinut luni că instanţa sprijinită de Naţiunile Unite, care l-a condamnat, a adoptat o “abordare selectivă” a mărturiilor şi nu a acordat ponderea cuvenită probelor în favoarea sa.


Khieu Samphan a fost condamnat împreună cu “fratele numărul doi” Nuon Chea pentru genocid şi o lungă serie de infracţiuni, inclusiv responsabilităţi în căsătorii forţate şi cazuri de viol. Nuon Chea, un ideolog al regimului, a murit în închisoare în 2019.

Cei doi fuseseră deja condamnaţi la închisoare pe viaţă de către tribunal în 2014 pentru crime împotriva umanităţii în timpul evacuării violente a capitalei Phnom Penh în aprilie 1975, când trupele khmerilor roşii au forţat populaţia la exod rural pentru a o forţa să lucreze pe câmp.

Khieu Samphan urmează să depună mărturie joi, ultima zi a audierii.

Khieu Samphan, una dintre puţinele figuri publice ale khmerilor roşii, a susţinut că nu a făcut parte, în rolul său de şef de stat, din maşina morţii ce a exterminat aproape un sfert din populaţia cambodgiană.

Pol Pot, care dorea să transforme Cambodgia cu majoritate budistă într-o utopie agrară, a murit în 1998 fără a fi judecat.

Fostul ministru de externe al khmerilor roşii Ieng Sary şi soţia sa au murit de asemenea înainte de a putea fi judecaţi.

Tribunalul hibrid, care utilizează dreptul cambodgian şi internaţional, a fost creat cu sprijinul ONU în 2006 pentru a-i judeca pe liderii khmerilor roşii.

Citește și : Austria nu-i mai vrea pe afgani în Europa şi propune o soluţie alternativă

Până acum această instanţă a condamnat doar trei persoane şi a costat peste 300 milioane de dolari.

Prim-ministrul Hun Sen, omul forte al ţării, el însuşi fost cadru al khmerilor roşii, s-a pronunţat împotriva oricăror noi procese, spunând că ar arunca ţara în instabilitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.