Ultimul mandat în Congresul SUA, atribuit la trei luni după scrutin

Publicat:

Alegerile din Statele Unite s-au încheiat, după trei luni, prin atribuirea unui mandat în Congres într-o circumscripţie din statul New York, unei republicane apropiate lui Donald Trump, relatează AFP, potrivit agerpres.

Democratul Anthony Brindisi, care i-a luat mandatul, într-o regiune situată în apropiere de Syracuse, lui Claudia Tenney, în alegerile legislative din 2018, şi-a recunoscut în mod public înfrângerea, într-un mesaj postat pe Twitter, după ce a luptat în justiţie împotriva confirmării victoriei rivalei sale, cu numai 109 de voturi în plus.


Citește și : SE ÎNCHIDE primul post de radio independent din Ungaria

”Este timpul să dăm pagina acestor alegeri (…) şi să construim o ţară mai unită pentru copiii noştri”, a anunţat el luni.

Claudia Tenney i-a mulţumit.

”El şi-a oferit cu amabilitate ajutorul într-o tranziţie blândă, iar eu abia aştept să colaborez cu el în zilele următoare”, a declarat ea.

Anthony Brindisi a denunţat numeroase disfuncţionalităţi în felul în care autorităţile locale au organizat alegerile – împiedicând peste 2.400 de persoane să participe la alegeri.

Însă, după trei luni de examinare, un judecător de la Curtea Supremă a statului New York a apreciat că buletinele de vot valide înregistrate îi acordă o victorie lui Claudia Tenney, cu 109 de voturi în plus, exprimate de cei aproximativ 300.000 de alegători din circumscripţie.

Această dispută subliniază multiplele bătălii în justiţie care au urmat alegerilor prezidenţiale şi legislative de la 3 noiembrie.

Numeroase buletine de vot au fost trimise anticipat sau prin corespondenţă, din cauza pandemiei covid-19.

Până în prezent, Donald Trump şi o parte a repblicanilor refuză să recunoască victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, invocând false ”fraude masive”, în pofida faptului că justiţia le-a respins în mod sistematic.

Citește și : Ţara cu cele mai multe execuţii din lume CONDAMNĂ la MOARTE încă cinci persoane

Până la depunerea jurământului lui Claudia Tenney, democraţii dispun de o majoritate fragilă 221 la 210 voturi în Camera Reprezentanţilor.

În Senat, mandatele sunt împărţite în mod egal – 50-50 -, iar democraţii dispun de o majoritate simplă, cu ajutorul votului vicepreşedintei Kamala Harris, care poate vota în cazul în care este nevoie de o departajare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu...

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale Cel puţin 26 de persoane au murit...

Asteroidul care a ucis dinozaurii în urmă cu 66 de milioane de ani nu a fost singur

Asteroidul care a ucis dinozaurii în urmă cu 66 de milioane de ani nu a fost singur Asteroidul uriaș care a lovit Pământul și a...

O regiune din Belgia va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli

O regiune din Belgia va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli Guvernul regiunii belgiene Valonia a votat miercuri pentru interzicerea folosirii în scopuri recreaţionale a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.