StiripesurseȘtirile zileiUltimul prim-ministru democratic ales al Sudanului a decedat în urma infectării...

Ultimul prim-ministru democratic ales al Sudanului a decedat în urma infectării cu coronavirus

Publicat:

Ultimul prim-ministru democratic ales al Sudanului, Sadiq al-Mahdi, îndepărtat de la guvernare în 1989 printr-o lovitură de stat care l-a adus la putere pe Omar al-Bashir, a decedat în urma infectării cu coronavirus, a anunţat joi partidul său, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Mahdi, în vârstă de 84 de ani, fusese spitalizat în Emiratele Arabe Unite în urmă cu trei săptămâni.

Citește și : Toate școlile din Pakistan au fost ÎNCHISE

Sadiq al-Mahdi, strănepotul unui personaj mesianic care a luptat împotriva ocupaţiei britanice în secolul al XIX-lea, a fost o figură centrală în viaţa politică şi spirituală a ţării sale timp de peste o jumătate de secol.

Actualul prim-ministru Abdalla Hamdok l-a numit ‘unul din cei mai importanţi bărbaţi ai gândirii, politicii, literaturii şi înţelepciunii din ţara noastră’, iar administraţia de tranziţie din Sudan, care guvernează în baza unui acord de împărţire a puterii între grupări de militari şi de civili, a decretat trei zile de doliu naţional.


Al doilea mandat al lui Mahdi a luat sfârşit prin lovitura de stat din 1989 care l-a adus la putere pe Omar Hassan al-Bashir, pe atunci un militar obscur.

Partidul său moderat Umma a fost una din cele mai mari forţe de opoziţie sub autocratul Bashir, iar Mahdi a rămas un personaj influent chiar şi după îndepărtarea acestuia în aprilie 2019.

Citește și : Transportul vaccinului anti-COVID, o adevărată provocare pentru companiile de logistică

Fostul prim-ministru revenise în ţară în decembrie 2018, după un îndelungat autoexil, chiar în perioada în care protestele faţă de înrăutăţirea situaţiei economice luau amploare.

Fiica sa, Mariam Sadiq al-Mahdi, numărul doi al Partidului Umma, s-a aflat printre cei arestaţi în timpul demonstraţiilor.

Într-un comunicat, Partidul Umma a anunţat că Mahdi va fi înmormântat vineri dimineaţă, în oraşul sudanez Omdurman.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.