StiripesurseSintezeUn 'adjunct' al şefului grupării Stat Islamic a fost condamnat la...

Un ‘adjunct’ al şefului grupării Stat Islamic a fost condamnat la moarte prin spânzurare în Irak

Publicat:

Un ”adjunct” al şefului grupării ultraradicale Stat Islamic (SI) a fost condamnat la moarte prin spânzurare miercuri în Irak, a indicat într-un comunicat un tribunal din Bagdad, citat de AFP, potrivit agerpres.

”Tribunalul penal din Karkh şi-a pronunţat verdictul şi l-a condamnat la moarte prin spânzurare pe teroristul Ismail Alwan Salmane al-Ithawi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului Suprem al Magistraturii, Abdel Sattar Bayrakdar.

Citește și : Marea Britanie: BBC a deschis perioada de înscriere a cântecelor pentru concursul Eurovision 2019

Jihadistul ”ocupa mai multe posturi (de responsabilitate) în cadrul organizaţiei teroriste Daesh” (acronimul în arabă pentru gruparea Stat Islamic), a adăugat comunicatul tribunalului din Karkh.

El ”a fugit în Siria şi avea relaţii cu şefi tribali, apoi a ajuns în Turcia după eliberarea mai multor zone” ocupate de către jihadişti, a subliniat textul, precizând că a fost arestat ulterior datorită unei coordonări cu Turcia.


Autorităţile irakiene au anunţat pe 15 februarie că l-au repatriat pe Ismail al-Ithawi în Irak, ca urmare a arestării sale în Turcia, în cursul unei operaţiuni comune între serviciile de informaţii irakiene, turceşti şi americane.

Un înalt responsabil irakian din cadrul Souqour – ”Şoimii”, celula de spionaj a Ministerului irakian de Interne care se ocupă cu acţiunile de prindere a elementelor SI – a declarat atunci pentru AFP că organizaţia sa ”a reuşit să se infiltreze la cel mai înalt nivel al organizaţiei extremiste şi a reuşit să urmărească toate deplasările lui Ismail al-Ithawi (55 de ani), originar din Ramadi (vest).

Citește și : Bulgaria susţine Ungaria în divergenţele cu Uniunea Europeană

Ismail al-Ithawi era şeful comitetului însărcinat cu numirea de ”emiri”, ”wali” (cele mai înalte cadre) din SI, şi era de asemenea ”ministru însărcinat cu edictele religioase (fatwa) ale SI”, a explicat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.