Un administrator de firmă a fost condamnat la închisoare și obligat să returneze 5,4 mln de lei

Administratorul unei companii a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în proporții deosebit de mari pe unul din cele mai răsunătoare cazuri de devalizare a băncilor din R. Moldova și anume – SA „Banca de Economii”.
Potrivit informațiilor oferite de Procuratura Anticorupție, La 24 martie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a găsit vinovat pe acel administrator potrivit art.243 alin.(3) lit. b) din Codul penal. Mai exact, instanța a dispus o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 6 ani cu executare, fiind menținută măsura preventivă-arestarea preventivă, până când sentința va deveni definitivă.

De asemenea, omul a fost obligat să întoarcă suma pagubei, dar și prejudiciul cauzat de acea infracțiune – valoarea totală ridicându-se la 5,4 milioane de lei.

Citeşte şi: Un moldovean s-ar afla pe lista victimelor din Gaza – Stiripesurse.md

„Acțiunea civilă formulată de BC „Banca de Economii” SA fost admisă, fiind dispusă încasarea din contul inculpatului a sumei de 2 700 000 de lei, cu titlu de prejudiciu material cauzat prin infracțiune. Totodată, instanța a mai dispus confiscarea specială a contravalorii banilor rezultați din comiterea infracțiunii în beneficiul statului în sumă de 2 700 000 de lei”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție.

Conform acuzatorilor de stat, cauza penală a fost disjunsă dintr-o alta, primară, în anul 2023, apoi a fost deferită justiției în luna mai 2024.

„Conform probelor prezentate în instanță, acumulate de Procuratura Anticorupție în comun cu Centrul Național Anticorupție, în perioada 19 – 28 decembrie 2011, inculpatul, în coparticipare cu alte persoane, ar fi comis infracțiunea de spălare de bani, în sumă de 2 700 000 de lei, prin operarea mai multor transferuri pe diferite conturi, inclusiv pe ale companiei pe care o gestiona inculpatul, astfel urmărind deghizarea banilor proveniți dintr-un credit luat prin escrocherie de la Banca de Economii în anul 2011, în sumă de 4 400 000 de lei”, se mai menționează în comunicatul Procuraturii Anticorupție.

La ora actuală, inculpatul se află în arest preventiv, acesta fiind extrădat din Ucraina la 4 aprilie 2024. Deși a negat comiterea faptelor pe tot parcursul examinării cauzei, instanța a apreciat probatoriul administrat și i-a stabilit vinovăția.

Totuși, sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău Centru în termen de 15 zile.

Este de notat faptul că o persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată – până când se dovedește vinovăția printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Tags: Banca de EconomiiCentrul Naţional Anticorupţie (CNA)chisinauProcuratura Anticorupțiespalare de bani
Știrile zilei