StiripesurseExterneUn adolescent "radicalizat" din Germania plănuia un atentat la un târg...

Un adolescent “radicalizat” din Germania plănuia un atentat la un târg de Crăciun

Publicat:

Justiţia germană a anunţat marţi arestarea unui adolescent de 17 ani, “radicalizat”, suspectat că ar fi plănuit un atentat la un târg de Crăciun în nordul ţării, conform mai multor media locale, citate de AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Suspectul a fost inculpat pentru “suspiciunea de pregătire a unui act terorist grav, un act de violenţă constituind o ameninţare la siguranţa statului şi conspiraţie în vederea comiterii unei crime”, a anunţat parchetul din Flensburg (nord).

El a fost arestat încă pe 6 noiembrie la Elmshorm, în regiunea Schleswig-Holstein (nord-vestul Germaniei).

Citeşte şi: Conducerea Spitalului din Bălți este acuzată de mușamalizarea cazurilor de malpraxis – Stiripesurse.md

Potrivit parchetului, ancheta a permis constatarea “unei radicalizări semnificative a inculpatului”, iar această “atitudine islamistă extremistă a dus la planuri de atentat foarte concrete”.


Potrivit informaţiilor cotidianului Bild, tânărul, un germano-turc, voia să utilizeze un camion pentru a comite un atentat la un târg de Crăciun.

Anchetatorii au interceptat conversaţii şi au citit mesajele transmise de suspect care sugerau că el intenţiona să ucidă oameni într-un mod ţintit, potrivit aceleiaşi surse.

Conform unor mass-media germane, autorităţile de la Berlin ar fi fost avertizate de serviciile de informaţii americane în primăvara acestui an.

În decembrie 2016, un camion a intrat în plin în mulţimea adunată la un târg de Crăciun din centrul Berlinului într-un atac revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, soldat atunci cu 12 morţi. A fost cel mai sângeros atentat jihadist comis pe teritoriul german.

De la atacul fără precedent al grupării islamiste palestiniene Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul în Fâşia Gaza, autorităţile germane şi-au sporit vigilenţa în faţa ameninţării islamiste şi a recrudescenţei antisemitismului, la fel ca multe alte ţări din lume.

Mai multe atentate soldate cu victime, implicând cetăţeni străini au şocat Germania în ultimele luni.

La sfârşitul lunii august, un atac cu cuţitul comis de un sirian şi revendicat de Statul Islamic a făcut trei morţi şi mai mulţi răniţi în timpul unei sărbători la Solingen (vest).

În iunie, un alt atac cu cuţitul, atribuit unui afgan în timpul unui miting antiislam la Mannheim (vest), a făcut un mort, un agent de poliţie care intervenise.

Între timp, autorităţile au dejucat mai multe planuri de atentate.

Astfel doi presupuşi simpatizanţi afgani ai Statului Islamic, suspectaţi că ar fi planificat un atac în apropierea parlamentului suedez ca reacţie la incendierile Coranului, au fost arestaţi în martie în estul Germaniei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mănăstirea Dobrușa va avea un drum modern de acces și o parcare nouă pentru vizitatori

Patrimoniul cultural și turistic din regiunea de centru a Republicii Moldova va beneficia de o modernizare semnificativă a infrastructurii. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR)...

Podul de la Ungheni va fi gata în patru luni, dar va fi deschis după doi ani

Perechea de poduri peste Prut care va lega Ungheniul din România de Ungheniul din Republica Moldova va fi finalizată în aproximativ patru luni, însă...

VIDEO Un pui de căprioară a fost salvat din sălbăticie şi adus la Grădina Zoologică

Un pui de căprioară a ajuns recent la Grădina Zoologică din Chișinău după ce a fost găsit în natură și adus de mai multe...

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.