StiripesurseȘtirile zileiUn aliat al lui Putin a murit în condiții misterioase

Un aliat al lui Putin a murit în condiții misterioase

Publicat:

Un aliat al lui Putin a murit în condiții misterioase

Vladimir Egorov, deputat rus și aliat al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în curtea casei sale, după ce a căzut de la etajul al treilea al imobilului, din orașul Tobolsk, regiunea siberiană Tiumen, scrie digi24.

Citește și: Cazanul defect aproape că i-a ucis. Trei copii și părinții acestora au ajuns la spital

Un martor la incident a confirmat că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a căzut de la fereastra vilei sale, însă un altul a relatat că acesta avea „probleme cardiace”.

Membru al partidului de guvernământ Rusia Unită, Egorov era unul dintre cei mai bogați oameni politici din Tobolsk. El era deputat în Duma orașului Tobolsk din partea partidului de guvernământ Rusia Unită.

Pe trupul lui Egorov nu s-au constatat „semne evidente ale unei morți cauzate de crimă”, au mai declarat anchetatori.


Duma l-a lăudat pe Egorov, care ocupa funcția de vicepreședinte, pentru că a oferit „un mare sprijin Operațiunii Militare Speciale, dar și familiilor militarilor”, care luptă în Ucraina.

Egorov completează lista rușilor influenți care s-au sinucis sau au murit în accidente bizare în ultima perioadă, o listă pe care se află mai mulți oameni de afaceri apropiați de Putin.

Printre aceștia se număra și Ravil Maganov, președintele Lukoil, magnatul rus al cârnaților, devenit deputat, Pavel Antov, ministrul adjunct rus al Științei și Învățământului Superior Piotr Kucherenko.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un american a cumpărat un ceas cu numele lui Trump pentru soție, dar a primit un produs cu erori

Un susținător al președintelui american a primit un ceas pe care numele „Trump” apărea incomplet. Compania a promis înlocuirea produsului și a oferit un...

Ce legume pot fi plantate în iunie și recoltate la sfârșitul verii

Un expert în grădinărit explică ce legume pot fi plantate în luna iunie și recoltate la sfârșitul verii. Cunoscut drept Heritage Garden Botanicals, un expert...

Croația introduce restricții dure la alcool

Croația interzice vânzarea de alcool noaptea în zonele turistice aglomerate. Noua lege permite autorităților locale să impună restricții între orele 20:00 și 06:00. Măsura...

‘Medicină animală’: un spital de psihiatrie folosește măgari în scop terapeutic

Un spital de psihiatrie de lângă Paris folosește măgari în cadrul unui program de terapie asistată de animale, destinat pacienților care suferă de afecțiuni...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.