StiripesurseȘtirile zileiUn autobuz plin cu pasageri A CĂZUT într-o prăpastie din India!...

Un autobuz plin cu pasageri A CĂZUT într-o prăpastie din India! Cel puţin 25 de oameni au murit!

Publicat:

Cel puţin 25 de persoane au murit după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie în munţii din nordul Indiei, a anunţat miercuri poliţia, potrivit AFP şi agerpres.

Vehiculul, care avea la bord circa 45 de persoane care mergeau la o nuntă, circula pe un drum de munte periculos în statul Uttarakhand când şoferul a făcut un viraj care a dus la căderea autobuzului într-o prăpastie adâncă de 500 de metri.

Citește și : Borisov va încerca să formeze o coaliţie de guvernare în Bulgaria, chiar dacă nu va deveni prim-ministru

“Douăzeci de persoane au fost salvate”, a declarat pentru AFP Ashok Kumar, înalt reprezentant al poliţiei din acest stat.


Premierul Narendra Modi a dat asigurări că supravieţuitorii vor primi “tot ajutorul posibil”.

“În acest moment tragic, mă gândesc la familiile îndoliate”, a scris el miercuri pe Twitter.

Accidentele pe şosele sunt frecvente şi mortale în statul Uttarakhand, care traversează o parte din Munţii Himalaya indieni şi găzduieşte numeroase locuri de pelerinaj religios.

Peste 20 de pelerini au murit în iunie după ce autobuzul lor a căzut într-o râpă. Ei se îndreptau spre un sanctuar dedicat divinităţii hinduse Yamuna, la nord de capitala statului, Dehradun.

Citește și : SUA şi Coreea de Sud au executat ‘un exerciţiu cu lovituri de precizie’ după tirul cu rachetă nord-coreean

Conform unui raport al Băncii Mondiale publicat anul trecut, în India se înregistrează 11% din numărul global de morţi pe şosele, în contextul în care această ţară nu are decât 1% din parcul auto mondial.

Accidentele pe şosele fac circa 150.000 de victime în India în fiecare an, adică o persoană la fiecare patru minute, şi costă economia indiană circa 75 de miliarde de dolari pe an, conform raportului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.