X

Un avion de mărfuri s-a prăbuşit în Alaska

Un avion de mărfuri s-a prăbuşit în Alaska

Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din Fairbanks, oraş din centrul acestui stat situat în extremul nord-vest al continentului american, a explicat poliţia din Alaska într-un comunicat.

Un avion de mărfuri s-a prăbuşit în Alaska

Aparatul avea “două persoane la bord” şi s-a prăbuşit “în râul Tanana”, la mai puţin de zece minute după decolare.

“Avionul a căzut pe un deal abrupt de pe malul râului, unde a luat foc. Nu au fost găsiţi supravieţuitori”, a precizat poliţia.

Citește și : 34.049 de palestinieni ucişi în Gaza de la începutul ofensivei Israelului la 7 octombrie (Ministerul Sănătăţii enclavei)

O fotografie a prăbuşirii furnizată de autorităţi arată copaci în flăcări pe marginea unui râu acoperit de gheaţă, în mijlocul căruia resturile avionului sunt abia perceptibile.

Aparatul era un Douglas DC-4. Creat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acest model nu a fost produs de mai bine de treizeci de ani şi în prezent este folosit în principal pentru transportul de mărfuri.

Avionul efectua un zbor pentru a transporta combustibil, a confirmat Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA (NTSB). Această agenţie guvernamentală a deschis o anchetă. 

Tags: Alaskaavion prabusitConsiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA (NTSB)Douglas DC-4Fairbanks
Categorii: ExterneȘtirile zilei