Un avion de pasageri S-A PRĂBUŞIT în centrul Afganistanului – VIDEO

Publicat:

Un avion aparţinând companiei de stat afgane Ariana Airlines s-a prăbuşit luni în estul ţării, în provincia Ghazni, transmit Reuters şi AFP, citând responsabili locali, potrivit agerpres.

‘Un avion Boeing aparţinând Ariana Afghan Airlines s-a prăbuşit în zona Sado Khel a districtului Deh Yak din provincia Ghazni, în jurul orei locale 13:10’, a declarat Arif Noori, purtător de cuvânt al biroului guvernatorului provinciei.


Citeşte şi: Autorităţile anunţă creşterea numărului de infecţii. Vacanţa a fost prelungită în toată ţara!

Nu se cunoaşte deocamdată numărul victimelor, potrivit unui alt oficial citat de Reuters.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Ghazni, Ahmad Khan Seerat, a declarat că ‘zona nu este sigură din cauza prezenţei insurgenţilor’. 

Citeşte şi: Premierul chinez pleacă în Wuhan. Directorul OMS se deplasează în China

Un avion Boeing cu 83 de oameni la bord s-a prăbușit în regiunea Ghazi din centrul Afganistanului, după ce a luat foc în aer din cauza unor probleme tehnice, potrivit oficialilor locali citați de BBC, transmite şi mediafax.

Inițial, un purtător de cuvânt al provinciei a declarat că avionul aparținea companiei naționale Ariana Afghan Airlines, dar informația a fost retrasă.

Numărul victimelor nu este cunoscut.

Regiunea în care a avut loc accidentul aviatic se află sub controlul talibanilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol Consiliul municipal al oraşului spaniol Valencia a închis marţi trei plaje la Marea...

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen Oraşul Gelsenkirchen, din vestul Germaniei, a dezvelit o plachetă în onoarea lui Taylor Swift pe...

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.