StiripesurseSocialUn avocat a fost săltat din trafic de mascaţii CNA

Un avocat a fost săltat din trafic de mascaţii CNA

Publicat:

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Bălți au desfășurat acțiuni de urmărire penală, în cadrul unui dosar, în care este vizat un avocat din municipiul Chișinău.

Potrivit CNA, acesta este bănuit că ar fi pretins de la rudele unor persoane arestate mijloace bănești în sumă de 15.000 de euro și, respectiv, 50.000 de euro, pentru determinarea persoanelor publice și cu demnitate publică să adopte hotărâri favorabile în privința a două persoane aflate în stare de arest.

Citeşte şi: George Simion îl felicită pe Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale – Stiripesurse.md

Urmărirea penală în prezenta cauză a fost începută de organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, în temeiul unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 326 alin. (1) din Codul penal. După transmiterea mijloacelor bănești, sub controlul CNA, avocatul a fost reținut pentru 72 de ore.

În prezent, Centrul Național Anticorupție desfășoară acțiuni, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Bălți, în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora.


De menționat că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.