X

Un bărbat ajuta ucrainenii să treacă ilegal graniţa

Un bărbat ajuta ucrainenii să treacă ilegal graniţa

Polițiștii de frontieră și ofițerii Procuraturii raionului Căușeni au efectuat percheziții la domiciliul unui bărbat bănuit de organizarea migrației ilegale.

În cadrul măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că bărbatul organiza trecerea ilegală a ucrainenilor peste frontiera moldo-ucraineană, transmite Știri.md.

Citeşte şi: Expert: Există riscul întreruperii livrărilor de gaze rusești – Stiripesurse.md

Din declarațiile străinilor, serviciile de migrare ilegală din Ucraina în Moldova i-ar fi costat 4.100 de dolari pe fiecare.

În baza informațiilor acumulate, echipele de investigație au desfășurat percheziții în raionul Căușeni, la domiciliul figurantului, unde s-au depistat: mijlocul de transport folosit la comiterea infracțiunii, mijloace bănești în sumă de 30.000 de lei, telefoane mobile, carnete cu notițe și o armă pneumatică cu lunetă, deținută ilegal. Toate bunurile au fost ridicate.

Un bărbat ajuta ucrainenii să treacă ilegal graniţa

Totodată, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, care figurează ca organizator al grupului infracțional specializat în organizarea migrației ilegale.

În continuare sunt întreprinse acțiuni procesuale în vederea documentării și tragerii la răspundere a persoanelor implicate în acțiunea ilegală.

Tags: Căuşenimigratie ilegalaMoldovaucraina
Categorii: SocialȘtirile zilei