StiripesurseSocialUn bărbat de 48 ani, acuzat că și-a abuzat sexual fiicele

Un bărbat de 48 ani, acuzat că și-a abuzat sexual fiicele

Publicat:

Un bărbat de 48 ani din satul Lozova, raionul Strășeni, acuzat de viol, acțiuni cu caracter sexual neconsimțite și acțiuni cu caracter sexual săvârșite cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani, fapte comise în perioada 2012-2017 în privința fiicelor sale minore, a fost localizat și reținut. 

În ianuarie 2024, Curtea de Apel Chișinău a emis sentința de condamnare în privința inculpatului la 25 ani privare de libertate, acesta eschivându-se de la executarea pedepsei.

În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii din Strășeni, cu suportul  ofițerilor de investigație ai INI, condamnatul a fost localizat și reținut în localitatea Horodca din Ialoveni.Acesta a fost  plasat în Penitenciar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.