Un bărbat din Slovacia a fost omorât de urs

Publicat:

Autorităţile slovace au confirmat miercuri că un urs a fost cel care a ucis un bărbat în vârstă de 57 de ani al cărui trup dezmembrat a fost găsit în urmă cu două zile, evenimentul relansând dezbaterea cu privire la interzicerea vânării acestor animale, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Acesta este primul caz cunoscut al unei întâlniri fatale cu un urs din istoria modernă a Slovaciei”, a declarat pentru AFP Marina Debnarova de la agenţia naţională a pădurilor Lesy SR.


Vezi şi: Joe Biden şi Vladimir Putin se întâlnesc la Geneva – VIDEO – Black News

Corpul dezmembrat al unui excursionist a fost descoperit luni, înconjurat de urme de urs, în valea Bansko, la o distanţă de 250 de kilometri de Bratislava.

“Bărbatul a fost muşcat de cap şi de gât, iar o autopsie a confirmat că a murit în urma rănilor provocate de un urs”, a spus Marina Debnarova.

Incidentul a stârnit furia în rândul vânătorilor, care solicită abrogarea interdicţiei vânătorii urşilor pe teritoriul ţării.

Citeşte şi: Coronavirusul se afla în SUA încă din decembrie 2019 – Black News

“Am făcut tot ce era posibil pentru a proteja urşii. Acum este timpul să protejăm oamenii”, a declarat directorul Asociaţiei Vânătorilor din Slovacia, Imrich Suba.

Potrivit acestuia, populaţia de urs brun din Slovacia, care ajunsese la doar 30 de exemplare în anii 1920, depăşeşte în prezent 2.700, cifră aflată în concordanţă cu cea a agenţiei forestiere. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.