StiripesurseȘtirile zileiUn bărbat primește 10.000 de dolari pe an pentru a fi...

Un bărbat primește 10.000 de dolari pe an pentru a fi vrăjitor oficial al unui oraș din Noua Zeelandă

Publicat:

Ian Brackenbury Channell s-a stabilit în Noua Zeelandă în anii ’70, unde a devenit cunoscut ca The Wizard – Vrăjitorul, iar din 1998 este plătit cu 16.000 de dolari din Noua Zeelandă (10.400 de dolari) anual de către Consiliul Local Christchurch, pentru „vrăjitorie”, relatează CNN, potrivit mediafax.

De-a lungul anilor, Channell a devenit un punct de atracție al orașului Christchurch, fiind o figură atât de cunoscută încât a câștigat un rating TripAdvisor (patru din cinci stele).

Citește și : Un parlamentar de la GERB anunţă că executivul bulgar este pregătit să discute cu protestatarii

Acum, în vârstă de 87 de ani, Vrăjitorul petrece mai puțin timp cu publicul și vrea să își găsească un succesor. Acesta poate fi Ari Freeman, în vârstă de 39 de ani, profesor de chitară,

Vrăjitorul Channell a fost ofițer Royal Air Force în Canada și a predat literatura engleză la Universitatea din Teheran. Dar abia după ce s-a mutat în Australia cu soția sa de atunci a găsit rolul vieții sale, Vrăjitorul.


După ce și-a luat diploma în sociologie și psihologie, a lucrat ca organizator pentru Universitatea din Australia de Vest din Perth, apoi ca profesor de sociologie la Universitatea din New South Wales (UNSW) din Sydney.

Acolo, el a început ceea ce el a numit o revoluție a distracției, ceea ce a transformat universitatea într-un „teatru al absurdului”. Când și-a pierdut slujba la universitate, a gândit un plan pentru a deveni primul vrăjitor oficial al UNSW.

Decizia nu a fost pe placul univeristarilor din Sydney, așa că în 1974 s-a mutat în Christchurch, Noua Zeelandă.

Odată ajuns, a devenit un obișnuit al Pieței Catedralei, unde a stat pe o scară și s-a îmbrăcat într-o varietate de ținute, inclusiv ca Ioan Botezătorul.

La început, consiliul local nu a fost de acord cu el, potrivit The Wizard, au refuzat să-l numească vrăjitor oficial al orașului și nu i-au acordat permisiunea scrisă de care avea nevoie pentru a vorbi în piață. Așa că Vrăjitorul a jucat „jocuri stupide cu consiliul” – a purtat o mască de gaze și a vorbit în franceză, sperând să se sustragă regulilor.

Citește și : Cutremur de 5,1 grade în vestul Iranului

În 1982, New Zealand Art Gallery Directors Association a declarat că omul a devenit o operă de artă vie, documentul Auckland City Art Gallery vorbind despre valoarea „de neprețuit” a „substanței corporale a artistului” (destul de ciudat, Vrăjitorul nu privește prea pozitiv arta modernă, pe care el o descrie „în principal ca o activitate de solicitări de subvenții.”)

În 1988, Waimate – un oraș aflat nu departe de Christchurch – a fost afectat de secetă. Organizatorii unui târg local de agricultură l-au invitat invoce ploaia și, potrivit The Wizard, aceasta a căzut la doar câteva ore după dansul său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.