StiripesurseSocialUn bărbat va ajunge pe banca acuzaților după ce a încercat...

Un bărbat va ajunge pe banca acuzaților după ce a încercat să treacă ilegal peste frontieră trei turci

Publicat:

Un bărbat din Criuleni a fost trimis în judecată pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei de către trei cetățeni turci. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată dosarul bărbatului, comunică MOLDPRES.

Potrivit PCCOCS, faptele au avut loc în preajma sărbătorilor de iarnă din anul 2020, când inculpatul, cu antecedente penale pentru infracțiuni transfrontaliere, a ajutat migranții să traverseze ilegal râul Prut spre România. Ulterior, pentru a se sustrage răspunderii penale, bărbatul a părăsit ilegal Republica Moldova, ajungând în Franța.

În 2021, cauza penală a fost preluată de PCCOCS, care a reușit să-l localizeze pe inculpat. În fața anchetatorilor, inculpatul și-a recunoscut vina.

Citește și: Prins pe drum cu haine de contrabandă

Potrivit anchetei, turcii au achitat inițial 1.000 de euro unui cetățean iranian în Istanbul, iar ulterior inculpatului din Moldova – câte 500 de euro. Acesta a cumpărat o barcă gonflabilă și i-a ajutat să treacă Prutul în zona satului Grozești, raionul Nisporeni.


Ajunși în România, bărbatul a dezumflat barca și a ascuns-o într-o casă părăsită, intenționând să se deplaseze cu migranții spre Timișoara. A fost însă reținut de autoritățile române și returnat în Moldova pentru cercetări penale.

Potrivit Codului penal, organizarea migrației ilegale în asemenea circumstanțe se pedepsește cu închisoare de până la șapte ani și cu amendă de până la 300.000 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.