StiripesurseSocialUn bebeluş s-a opărit cu apă clocotită

Un bebeluş s-a opărit cu apă clocotită

Publicat:

Un copil de doar zece luni a ajuns la spital cu arsuri grave, după ce s-a opărit cu apă clocotită. Incidentul s-a produs în seara zilei de 5 ianuarie, în orașul Râbnița din regiunea transnistreană.

Potrivit autorităților din stânga Nistrului, bunica micuțului a fiert un ceainic cu apă și l-a adus în cameră, unde se afla soțul ei imobilizat la pat. Ceainicul a fost lăsat pentru scurt timp pe podea. În acel moment, copilul s-a târât până la el și a răsturnat apa fierbinte peste sine.

Citeşte şi: Un moldovean şi-a înscenat furtul propriei sale maşini în România – Stiripesurse.md

Femeia a apelat imediat Serviciul de urgență. După acordarea primului ajutor, copilul a fost transportat și internat la Spitalul Raional din Râbnița, fiind diagnosticat cu arsuri termice de gradul II la nivelul unui membru.

Oamenii legii reamintesc adulților importanța respectării regulilor de siguranță și a supravegherii permanente a copiilor mici, mai ales în prezența obiectelor sau lichidelor periculoase.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Legislația rutieră se aliniază cu normele UE

Normele de reglementarea circulației vehiculelor pe drumurile publice în raport cu masele și dimensiunile maxime admise vor fi ajustate la standardele europene. Deputații Comisiei...

SFS ne anunţă ce taxe trebuie achitate în această lună

Serviciul Fiscal de Stat anunță principalele termene-limită din luna iunie 2026 pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale și achitarea obligațiilor fiscale. Contribuabilii vizați trebuie...

VIDEO Spelunci de droguri în casele a doi bărbaţi

Doi bărbați de 37 și 38 de ani, care și-au transformat locuințele în spații destinate consumului de droguri, au fost reținuți de oamenii legii. Potrivit...

Transnistria NU va bloca drumul R. Moldova spre Uniunea Europeană

Integrarea europeană și reintegrarea teritorială a Republicii Moldova sunt două procese separate, dar complementare, iar conflictul transnistrean nu va bloca aderarea Republicii Moldova la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.