StiripesurseSocialUn bunel care și-ar fi violat nepoata în vârstă de 5...

Un bunel care și-ar fi violat nepoata în vârstă de 5 ani, trimis pe banca acuzaților

Publicat:

Un bunel care și-ar fi violat nepoata în vârstă de 5 ani, trimis pe banca acuzaților

Procuratura informează despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a bărbatului în vârstă de 65 de ani, care și-ar fi violat nepoata în vârstă de 5 ani.

Reieșind din actul de învinuire, la data de 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 15:00, învinuitul, aflându-se în domiciliul său amplasat într-un sat din centrul țării, știind cu certitudine că victima cu care conlocuia are vârsta de 5 ani, fiind socrul mamei minorei, adică afinul unei rude apropiate, acționând intenționat, în scopul satisfacerii poftei sexuale, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința, din cauza vârstei fragede, a violat copila.

 

În aşa mod, prin acţiunile sale intenţionate inculpatul a săvârşit violul, adică actul sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani, care este și membru de familie”( infracţiunea prevăzută de art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal).

Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată. Acesta pledează nevinovat.

Dacă acesta va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.