StiripesurseȘtirile zileiUn canadian a fost condamnat la moarte în China, pentru trafic...

Un canadian a fost condamnat la moarte în China, pentru trafic de droguri

Publicat:

Un tribunal din China a condamnat luni la pedeapsa cu moartea un cetăţean canadian acuzat de trafic cu droguri, transmit AFP, Reuters şi Xinhua, scrie agerpres.

Decizia, care vine după ce canadianul a fost condamnat în primă instanţă, în noiembrie anul trecut, la 15 ani de închisoare, este de natură să aprofundeze criza diplomatică dintre Beijing şi Ottawa generată de arestarea, în decembrie, în Canada a unei înalte responsabile a gigantului chinez al telecomunicaţiilor Huawei, Meng Wanzhou, urmată de arestarea de către autorităţile chineze a doi canadieni acuzaţi că au pus în pericol securitatea statului.

Citește și : Primarul oraşului Gdansk A MURIT în spital

Robert Lloyd Schellenberg, în vârstă de 36 de ani, şi-a susţinut luni nevinovăţia în faţa magistraţilor de la tribunalul popular din Dalian, provincia nord-estică Liaoning.

Un comunicat al instanţei precizează că Schellenberg a fost implicat în trafic internaţional organizat de droguri şi are dreptul să conteste decizia de luni în termen de 10 zile.


Potrivit France Presse, procurorii chinezi au indicat că acesta făcea parte dintr-o reţea internaţională care intenţiona să trimită în Australia 222 kilograme de metamfetamină.

Autorităţile chineze au mai executat cetăţeni străini condamnaţi pentru infracţiuni legate de traficul de droguri. În 2014, un japonez a fost condamnat la moarte pentru astfel de infracţiuni, iar în 2013 autorităţile chineze au condamnat de asemenea la pedeapsa capitală un traficant filipinez, ignorând cererea Manilei de a-i cruţa viaţa.

Citește și : Omul lui Macron: ‘Limitarea imigrației nu este un subiect tabu’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.