StiripesurseȘtirile zileiUn celebru regizor chilian, condamnat la ani grei de închisoare pentru...

Un celebru regizor chilian, condamnat la ani grei de închisoare pentru abuzuri sexuale

Publicat:

Regizorul chilian Nicolas Lopez a fost condamnat luni la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuzuri sexuale comise asupra unor actriţe, relatează EFE, potrivit agerpres.

Primul caz de abuz s-a produs între noiembrie şi decembrie 2015, iar al doilea la sfârşitul anului 2016, potrivit deciziei Tribunalului Oral din Vińa del Mar, care a respins totuşi acuzaţiile de viol şi ultraj public.

Vezi şi: Biden şi Mitsotakis salută relaţia greco-americană care ‘niciodată nu a fost mai bună’ (VIDEO) – Black News

Judecătorul a respins acuzaţia de viol asupra unei femei care s-ar fi produs la Vińa del Mar, în 2004, când victima era minoră şi avea vârsta de 17 ani.

Nicolas López a fost totodată demis din toate funcţiile sale publice, primind totodată interdicţia de a-şi exercita profesia şi de a se apropia de victime în perioada condamnării.


Procurorul de caz a precizat că regizorul a şters peste 2.700 de mesaje de pe WhatsApp, în plină anchetă, care au fost însă recuperate de experţi.

Abuzurile comise de Nicolas Lopez, care a devenit cunoscut datorită filmelor “Qué pena tu vida”, “Promedio rojo” şi “Hazlo como hombre”, au fost dezvăluite într-un reportaj publicat în anul 2018 de cotidianul El Mercurio, care a preluat denunţurile lansate împotriva cineastului de mai multe modele şi actriţe.

În total, opt actriţe, care au lucrat cu el, au declarat că regizorul le-a plasat în situaţii în care s-au simţit vulnerabile.

Citește şi: Peste 260 de luptători ucraineni au fost EVACUAŢI din Azovstal – Black News

După ce au aflat despre acest caz, reprezentanţii companiei Netflix au anunţat că vor revizui relaţiile de colaborare pe care le au cu cineastul chilian, ale cărui filme au fost incluse în catalogul acestei platforme de streaming.

“Azi s-au terminat patru ani de calvar. Vreau să reiterez ceea ce am afirmat întotdeauna: niciodată nu am violat şi nu am abuzat de nimeni. Sunt conştient că prin cuvintele mele am putut aduce ofensă unor persoane, dar nu am avut niciodată intenţia de a răni pe cineva”, a declarat Nicolas Lopez după aflarea verdictului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.