StiripesurseȘtirile zileiUn consilier al lui Trump a încercat să secretizeze conversaţia ucraineană

Un consilier al lui Trump a încercat să secretizeze conversaţia ucraineană

Publicat:

Un consilier al lui Donald Trump a recomandat restrângerea accesului la conversaţia cu şeful statului ucrainean care a declanşat actuala procedură de destituirea a preşedintelui american, potrivit mărturiei sale în faţa Congresului făcută publică sâmbătă, notează AFP, potrivit agerpres.

Timothy Morrison, un specialist de la Casa Albă în probleme Ucrainei, a declarat Congresului că a realizat imediat caracterul extrem de sensibil al apelului telefonic între Donald Trump şi preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la 25 iulie.

Citește și : Trump a început controlul medical anual

În acest apel, al cărui transcript a fost în cele din urmă publicat de Casa Albă la sfârşitul lui septembrie, Donald Trump i-a cerut omologului său să ancheteze asupra democratului Joe Biden, bine plasat pentru a-l înfrunta la prezidenţialele din 2020.

Conversaţia se află în centrul procedurii de destituire declanşate de democraţi, care îl acuză de omul de afaceri republican că a abuzat de prerogativele sale prezidenţiale.


“Am recomandat (…) să se restrângă accesul” la transcrierea exactă a conversaţiei, a declarat Timothy Morrison. El a adăugat însă că nu a detectat nimic în neregulă în această discuţie telefonică.

Apelul a fost făcut public în septembrie după intervenţia unui avertizor de integritate.

Citește și : Acord istoric pentru schimbarea Constituţiei din Chile: un referendum va avea loc în aprilie 2020

Mărturia lui Timothy Morrison “arată că apelul telefonic al preşedintelui Trump la 25 iulie cu preşedintele ucrainean Zelenski a declanşat imediat semne de alarmă peste tot în Casa Albă”, a afirmat într-un comunicat congresmanul democrat Adam Schiff care conduce ancheta împotriva lui Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.