Un convoi cu ajutoare al ONU a intrat în nord-vestul Siriei pentru prima dată de la cutremurul de luni

Publicat:

Un convoi cu ajutoare al Națiunilor Unite a intrat joi din Turcia în nord-vestul Siriei pentru prima dată de la cutremurul de luni, pentru a aduce sprijin internațional într-o regiune afectată de ani de conflict și de o criză umanitară acută, scrie CNN, informează mediafax.

Biroul Națiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA) a declarat că convoiul, format din șase camioane care transportau articole pentru adăposturi și produse nealimentare, a trecut prin punctul de trecere Bab Al Hawa – singurul coridor de ajutor umanitar dintre Turcia și Siria.


Citește și : Coreea de Nord prezintă cel mai mare număr de rachete nucleare din istorie la o defilare nocturnă

“Operațiunea de ajutor transfrontalier a ONU a fost restabilită astăzi. Ne simțim ușurați că putem ajunge la oamenii din nord-vestul Siriei în acest moment de urgență. Sperăm ca această operațiune să continue, deoarece este o linie de salvare umanitară și singurul canal scalabil”, a declarat Sanjana Quazi, șefa OCHA Türkiye.

Aproximativ 4,1 milioane de persoane depind deja de ajutorul umanitar în nord-vestul Siriei, aflat în cea mai mare parte sub controlul rebelilor.

Un înalt oficial umanitar a declarat anterior pentru CNN că eforturile de a ajuta oamenii din regiunile afectate de cutremur din Siria au fost “incredibil de dificile”, deoarece punctele de trecere de-a lungul graniței au fost distruse din cauza dezastrului.

“În plus, în Siria, acest lucru se întâmplă în mijlocul unei zone de conflict”, a declarat Jan Egeland, secretarul general al Consiliului Norvegian pentru Refugiați.

Citește și : Directorul AIEA este aşteptat să vină la Moscova cu ‘idei noi’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.