StiripesurseȘtirile zileiUn copil de doar două luni a murit la bordul unui...

Un copil de doar două luni a murit la bordul unui avion de pasageri

Publicat:

O fetiţă de 2 luni a murit la bordul unui zbor AirAsia de la Kuala Lumpur, capitala Malaeziei, spre Perth, în Australia, informează luni DPA, citând media locale, potrivit agerpres.

Echipajul de zbor a solicitat asistenţă medicală de urgenţă la aterizare şi a fost întâmpinat de poliţia australiană şi paramedici atunci când avionul a sosit pe aeroportul din Perth luni dimineaţă, potrivit presei locale.

Citește și: Zeci de persoane au fost arestate după atentatele din Sri Lanka. Bilanțul victimelor se apropie de 300 de morți!

“Gândurile noastre sunt la copil şi familia implicată”, a declarat purtătorul de cuvânt al AirAsia pentru Australian Associated Press (AAP).


O fostă asistentă medicală a povestit, într-o postare pe Facebook, că s-a aflat la bordul avionului şi a ţinut copilul în braţe când “şi-a dat ultima suflare”. “La începutul zborului, copilul (Farah) era într-adevăr neliniştită şi plângea încontinuu”, a spus Nadia Parenzee.

Ea a adăugat că s-a oferit să-i ajute pe părinţi, un tânăr cuplu saudit care urma să înceapă o viaţă nouă în Australia.

“Părinţii mi-au oferit copilul cu disperare în ochi”, a declarat ea, adăugând că l-a luat în braţe şi a citit o rugăciune islamică.

“Apoi, copilul Farah şi-a dat ultima suflare şi a rămas inert”.

Citește și: Trei provocări majore pentru actorul de comedie devenit președinte în Ucraina

Parenzee a spus că următoarele două ore şi jumătate au fost haos, în timp ce toţi încercau să resusciteze copilul până când avionul a aterizat.

“Parcă am inima împietrită şi nu ştiu cum să mă simt, dar sunt sincer onorată că am ţinut-o în braţe şi am citit o rugăciune (…) înainte de a ne părăsi”, a mai spus ea, comentând aşa-numitul “profesionalism” al personalului AirAsia.

Moartea copilului nu este suspectă, a declarat poliţia statului australian Australia de Vest (Western Australia).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.