Un copil de trei ani a murit chiar de ziua lui jucându-se cu o armă de foc

Publicat:

Un copil de trei ani a încetat din viaţă sâmbătă după ce s-a jucat cu o armă de foc la petrecerea de ziua lui, în Porter, statul Texas, a anunţat poliţia din acest oraş situat în sudul SUA, notează AFP, potrivit agerpres.

Împuşcat în piept, el a fost transportat de urgenţă într-o cazarmă de pompieri unde a decedat din cauza rănii, a precizat într-un comunicat poliţia oraşului, situat la circa 40 de kilometri nord de Houston.


Citește și : Erdogan îi îndeamnă pe turci să nu mai cumpere produse franţuzeşti – VIDEO

Băiatul sărbătorea împlinirea vârstei de trei ani împreună cu familia şi mai mulţi prieteni când adulţii prezenţi au auzit un foc de armă în timp ce jucau cărţi.

Potrivit anchetatorilor, el ar fi găsit arma căzută din buzunarul unui membru al familiei.

Accidentele de acest tip s-au înmulţit după închiderea grădiniţelor şi şcolilor din cauza pandemiei de coronavirus, a avertizat organizaţia Moms Demand Action care luptă împotriva răspândirii armelor într-o ţară în care o treime dintre adulţi deţin cel puţin o armă de foc.

“Cu mai mulţi copii acasă în perioada pandemiei, este mai important ca niciodată să aveţi un spaţiu de depozitare securizat, pentru că miza este atât de mare”, a comentat Christine Parker, reprezentanta pentru Texas a organizaţiei.

Citește și : Spitalele din Belgia nu mai fac faţă! Ar putea rămâne fără niciun loc la ATI!

Potrivit unei anchete a organizaţiei Everytown for gun safety, cel puţin 97 de decese sunt legate de “tiruri accidentale” ale unor copii de diferite vârste de la începutul anului.

Texasul este unul din statele americane cele mai permisive în domeniul legislaţiei pentru armele de foc, a căror posesie şi port sunt garantate de Al Doilea Amendament al Constituţiei, potrivit asociaţiilor de apărare a portului de arme. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.