StiripesurseDiasporaUPDATE: Un CUTREMUR puternic a lovit Grecia şi Turcia. Mai multe...

UPDATE: Un CUTREMUR puternic a lovit Grecia şi Turcia. Mai multe clădiri s-au PRĂBUŞIT în Izmir (VIDEO)!

Publicat:

UPDATE: Un puternic seism cu magnitudinea 7 s-a produs vineri în Marea Egee şi a fost resimţit atât în Turcia, cât şi în Grecia, au anunţat centrele seismologice locale şi internaţionale, informează Reuters, potrivit agerpres.

Numeroase persoane au ieşit pe străzile oraşului costier Izmir din Turcia după acest cutremur de pământ, potrivit unor martori. Imagini publicate de radioteleviziunea publică turcă, TRT Haber, arată ruinele unei clădiri care s-a prăbuşit în centrul oraşului Izmir.

Citeşte şi: Peste 18.000 de germani au aflat că sunt infectaţi cu COVID în ultimele 24 de ore

Autoritatea turcă pentru administrarea dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă (AFAD) a precizat că seismul a avut magnitudinea de 6,6, în timp ce Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (US Geological Survey- USGS) a anunţat că magnitudinea acestui cutremur a fost de 7.


Seismul s-a produs în jurul orei 11:50 GMT şi a fost resimţit de-a lungul litoralului turcesc de la Marea Egee şi în partea nord-vestică a Mării Marmara.

Epicentrul cutremurului a fost plasat la 17 kilometri în largul coastelor provinciei Izmir, la o adâncime de 16 kilometri, au anunţat reprezentanţii AFAD.

Specialiştii de la USGS au anunţat că seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri şi că epicentrul său s-a aflat la o distanţă de 33,5 kilometri de regiunile costiere ale Turciei.

Rezidenţii din Samos, o insulă cu o populaţie de 45.000 de locuitori, au fost îndemnaţi să se îndepărteze de zonele de coastă, a precizat Eftyhmios Lekkas, directorul Organizaţiei elene pentru planificare antiseismică, pentru postul Skai TV din Grecia.

Citeşte şi: O braziliancă a fost ucisă în atacul terorist din Nisa

“A fost un cutremur foarte mare, cu greu am putea avea altul mai mare”, a declarat oficialul elen.

Ali Yerlikaya, guvernatorul din Istanbul, unde cutremurul a fost de asemenea resimţit, a anunţat că deocamdată nu există relatări despre producerea unor pagube materiale în metropola turcă.

Conform unor relatări iniţiale, seismul a fost resimţit şi în capitala Greciei, Atena.

Ştire iniţială: Un puternic seism, cu magnitudinea 6,7, s-a produs vineri în Grecia şi a fost resimţit în capitala acestei ţări, Atena, informează Reuters, care citează Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean (EMSC), transmite şi agerpres.

Cutremurul s-a resimţit puternic şi în Turcia. În oraşul Izmir, câteva clădiri s-au prăbuşit, dar nu se ştie nimic despre eventuale victime.

Seismul s-a produs la o adâncime de cinci kilometri în Arhipelagul Dodecanez, în jurul orei 11.50 GMT.

Un cutremur puternic, de 6,6 grade pe scala Richter, a avut loc vineri în largul Insulei Samos, la Marea Egee, şi a fost resimţit până în capitala greacă, situată la aproximativ 300 de kilometri distanţă, anunţă Institutul Geodinamic al Observatorului din Atena, relatează Ekaterimeni, transmite şi news.ro.

Cutremurul a avut loc la ora locală 13.51 (şi ora României), la 19 kilometri nord-vest de insulă, la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Observatorului.

Presa locală din Samos scrie că imobile şi drumuri au fost avariate. O biserică monument s-a prăbuşit parţial.

Presa turcă scrie, de asemenea, că în oraşul de coastă Izmir s-au prăbuşit clădiri.

Centrul Seismologic European la Mediterana (EMSC) estimează intensitatea seismului la 7 pe scala Richter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.