StiripesurseȘtirile zileiUn deputat afgan a fost ucis de o bombă la un...

Un deputat afgan a fost ucis de o bombă la un miting electoral

Publicat:

Un deputat candidat în alegerile legislative ce vor avea loc sâmbătă din Afganistan a fost ucis miercuri în explozia unei bombe la sediul său de campanie din oraşul Lashkar Gah, în provincia Helmand (sud), au anunţat oficiali locali, informează AFP, potrivit agerpres.

“Deputatul Jabar Qahraman (foto) a fost ucis şi alte şapte persoane au fost rănite în explozia unei bombe ascunse sub o canapea”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei, Omar Zhwak.

Citeşte şi: Închisoarea Guantanamo rămâne deschisă cel puţin 25 de ani

Purtătorul de cuvânt al poliţiei a confirmat informaţia.

Omar Zhwak a precizat că deputatul avea o întâlnire cu susţinătorii săi atunci când a intervenit explozia. “Mai multe persoane au fost arestate în legătură cu explozia”, a adăugat el.


Talibanii au revendicat imediat atentatul. “Jabar Qahraman a fost ucis într-o operaţiune a mujahedinilor în Helmand. Şase dintre gărzile sale de corp au fost rănite”, se spune în mesajul talibanilor postat pe Twitter.

Qahraman, fost general al armatei afgane care a luptat împotriva talibanilor, este al zecelea candidat din alegerile legislative care a fost ucis, majoritatea în atacuri ţintite, potrivit Comisiei Electorale Independente (CEI) care organizează scrutinul. În afară de candidaţi, zeci de persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele luni în atacuri ale talibanilor şi grupării Stat Islamic (SI), în special în timpul unor reuniuni electorale.

Citeşte şi: Israelul închide două puncte de trecere în Fâşia Gaza

Mai mult de 2.500 de candidaţi îşi dispută cele 249 de locuri din camera inferioară a parlamentului afgan. Circa 54.000 de poliţişti şi militari vor asigura securitatea în peste 5.000 de secţii de votare repartizate în zonele din Afganistan aflate sub controlul guvernului. Din raţiuni de securitate, în alte zone aflate sub controlul talibanilor, circa 2.000 de secţii de votare nu vor fi deschise.

Aproape nouă milioane de alegători sunt înscrişi pe listele electorale, însă participarea ar putea fi redusă din cauza temerilor privind comiterea de atentate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.