Un disident cubanez a fost ARESTAT la Havana

Publicat:

Disidentul cubanez Manuel Cuesta Morua, în vârstă de 58 de ani, vicepreşedinte al Consiliului pentru tranziţia democratică, a fost arestat miercuri după ce a ieşit din locuinţa sa din Havana, informează joi AFP, potrivit agerpres.

“În această dimineaţă, soţia sa (Nairobi Scheri) ne-a sunat şi ne-a spus că a ieşit şi de atunci este în detenţie”, a declarat activista Marthadela Tamayo, care face parte din conducerea aceleiaşi organizaţii cubaneze disidente.


Citeşte şi: 100 de morţi într-o revoltă din închisoare! Preşedintele ţării declară ‘situaţie excepţională’ – Black News

Potrivit acesteia, în ultimele zile au avut loc mai multe arestări, de scurtă durată, a unor opozanţi cubanezi: Scheri, José Antonio Madrazo şi Osvaldo Navarro.

“Totul are legătură cu protestul din 20 (noiembrie) şi cu faptul că au semnat textul”, a explicat ea.

Săptămâna trecută, regizorul Yunior Garcia, creatorul grupului de dezbateri politice de pe Facebook Archipielago (Arhipelagul), şi Manuel Cuesta Morua au postat pe reţelele sociale o scrisoare adresată guvernului din provincia Havana prin care solicita autorizaţia de a organiza o demonstraţie de 5.000 de persoane pe 20 noiembrie.

“Manifestarea va fi împotriva violenţei, pentru a cere respectarea tuturor drepturilor pentru toţi cubanezii, pentru eliberarea prizonierilor politici şi pentru a găsi o soluţie disputelor noastre pe căi democratice şi paşnice”, conform textului scrisorii.

Mai mulţi disidenţi s-au alăturat iniţiativei semnând-o, iar cereri similare au fost depuse la autorităţile din alte patru provincii (Holguin, Santa Clara, Cienfuegos şi Guantanamo).

Citeşte şi: Polonia cumpără mai multe elicoptere americane – Black News

Yunior Garcia şi Manuel Cuesta Morua au fost arestaţi pentru scurt timp pe 11 iulie în timpul protestelor istorice care au zguduit Cuba, când mii de locuitori au mărşăluit pe străzi scandând “Libertate”, “Jos dictatura” şi “Ne este foame”. Manifestaţiile s-au soldat cu un deces, zeci de răniţi şi peste o mie de arestări.

În ultimele săptămâni au fost arestaţi alţi doi lideri ai disidenţei cubaneze: Guillermo Farias, laureat al Premiul Saharov al Parlamentului European pentru libertatea de gândire în 2010 şi Berta Soler, lidera Doamnelor în alb. Ambii au fost eliberaţi după câteva ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.