StiripesurseExterneUn elicopter al pompierilor S-A PRĂBUŞIT în mare (VIDEO)! Printre victime...

Un elicopter al pompierilor S-A PRĂBUŞIT în mare (VIDEO)! Printre victime se află şi români!

Publicat:

Două persoane au fost rănite grav, în timp ce alte două au fost salvate după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în Marea Egee miercuri după-amiază, în timp ce participa la o operaţiune de stingere a unui incendiu forestier pe insula Samos, potrivit unui nou bilanţ al pompierilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Toţi membrii echipajului au fost reperaţi, doi dintre ei teferi şi nevătămaţi şi ceilalţi doi inconştienţi”, se arată într-un comunicat al pompierilor difuzat miercuri seară.

Citește și : Incendii de pădure în jurul oraşului Bordeaux (VIDEO); vremea caniculară continuă

Pilotul român al elicopterului bombardier cu apă a fost primul găsit teafăr şi nevătămat de gărzile de coastă la scurt timp după accidentul survenit miercuri după-amiaza.

3 176


Apoi autorităţile au reperat în apă alţi doi membri ai echipajului inconştienţi, un român şi un moldovean, a căror stare este calificată drept “critică”, potrivit autorităţilor.

“Au fost spitalizaţi şi eforturile de resuscitare sunt în desfăşurare”, a declarat pentru AFP o responsabilă a biroului de presă al gărzilor de coastă.

Cel de-al patrulea membru al echipajului, un grec, dat iniţial dispărut, a fost descoperit în cele din urmă teafăr şi nevătămat lângă o plajă de pe insula Samos miercuri seară, au indicat gărzile de coastă.

Potrivit primelor informaţii transmise de televiziunea publică Ert, accidentul s-a produs în timp ce elicopterul se alimenta cu apă de mare pentru a stinge un incendiu forestier în insula Samos, care s-a declanşat în jurul orei 14.00 (11.00 GMT).

Un total de trei elicoptere şi cinci bombardiere cu apă, alături de circa 50 de pompieri au început să lupte cu flăcările miercuri după-amiază.

Însă după lăsarea nopţii, doar pompierii au putut rămâne la faţa locului pentru a încerca să ţină incendiul sub control, avioanele şi elicopterele putând opera doar ziua.

Un vânt foarte puternic de peste 7 pe scara Beaufort (care are în total 13 grade) a suflat în regiune, în timp ce temperatura a atins aproape 30 de grade Celsius.

Pentru a-şi întări mijloacele de combatere a incendiilor după focurile devastatoare de anul trecut care s-au soldat cu trei morţi şi au devastat 130.000 de hectare, guvernul grec a solicitat, în cadrul Mecanismului european de protecţie civilă, partenerilor săi europeni să desfăşoare preventiv în această vară pompieri din mai multe state membre.

Citește și : SUA anunţă finanţări de 600 milioane de dolari pentru regiunea Pacificului

Astfel, de la 1 iulie, 250 de pompieri români, francezi, germani, bulgari, finlandezi şi norvegieni au început să fie desfăşuraţi succesiv în întreaga ţară.

Zeci de incendii mici şi medii de pădure s-au declanşat în ultimele săptămâni în Grecia, alimentate de rafale puternice de vânt şi temperaturi de peste 30 de grade Celsius fără a provoca însă victime până acum

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.