StiripesurseȘtirile zileiUn escroc din Telenești a ajuns pe mâna poliției

Un escroc din Telenești a ajuns pe mâna poliției

Publicat:

VIDEO: Un escroc din Telenești a ajuns pe mâna poliției

Un bărbat de 28 de ani din Telenești, anunțat în urmărire penală de mai multe inspectorate din țară, având măsura preventivă de arest pentru 30 de zile pentru escrocherie, a fost reținut de polițiști.

Citește și: Spitalele din Chișinău revin la normalitate

Polițiștii și procurorii din Strășeni, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger” au descins cu percheziții într-un apartament din capitală unde se afla suspectul.

În cadrul documentării, oamenii legii au stabilit că suspectul este  anterior judecat și condamnat la 3 ani cu privațiune de libertate pentru dobândirea mijloacelor financiare prin intermediul clonării rețelelor de socializare.

Acesta, sub pretextul că rudele se află în stare gravă la spital, cerea mijloace financiare, apoi,  prin intermediul serviciului Taxi însușea sumele bănești. Mai mult, acesta acționa  în complicitate cu un tânăr de 22 de ani din Hâncești.


În urma acțiunilor de urmărire penală au fost ridicate obiecte probatorii, iar suspectul a fost reținut pentru 72 ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.