StiripesurseCultură și MediaDiverseUn eveniment anual are loc într-un oraș părăsit, considerat cel mai...

Un eveniment anual are loc într-un oraș părăsit, considerat cel mai toxic de pe Pământ

Publicat:

Un eveniment anual are loc într-un oraș părăsit din SUA. Foștii locuitori și numeroși curioși participă la o paradă pe străzile orașului fantomă. Acesta este considerat cel mai toxic oraș de pe Pământ.

Orașul Picher din Oklahoma este considerat cel mai toxic de pe Pământ, potrivit Express. În ciuda renumelui său, o dată pe an orașul fantomă renaște. Oamenii se adună pe străzi, se aprind lumini și sunt gălăgie și râsete.

La începutul lunii decembrie, în Picher are loc o paradă de Crăciun. Locuitorii care au fost forțați să părăsească orașul se întorc pentru a petrece o seară în mijlocul pustiului toxic. Ei beau, mănâncă și cântă cântece în timp ce poartă hanorace cu inscripția „Chat Rats”, o veche poreclă insultătoare care s-a transformat într-o dovadă de mândrie.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

Picher a fost un oraș minier. Plumbul și zincul erau scoase în cantități mari din pământ asigurând bunăstarea minerilor. De aceea, comunitatea a înflorit ajungând la aproximativ 10.000 de locuitori în anul 1920. Deșeurile rezultate din activitățile din mină erau depozitate sun forma unor grămezi uriașe în jurul orașului, ceea ce a dus la apariția poreclei „Chat Rats” pentru locuitori. Deși deșeurile erau toxice, copiii se jucau pe printre grămezi, iar resturile erau folosite repararea la drumurilor.


Declinul a început în 1926 atunci când resursele subterane au început să se termine. Multe familii au părăsit orașul și, până în 1960 comunitatea mai avea doar 2.553 de locuitori. Odată cu închiderea minei s-a oprit și pomparea apei din subteran ceea ce a provocat un dezastru. Apa care a ajuns în puțurile abandonate s-a contaminat și ulterior a afectat toata rețeaua din zonă.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Pe la mijlocul anilor ’90, Serviciul de Sănătate a făcut teste de sânge copiilor care locuiau în oraș și a descoperit că 35% dintre aceștia aveau niveluri îngrijorătoare de plumb. Rezultatele au determinat Agenția pentru Protecția Mediului și statul Oklahoma să emită o evacuare obligatorie și să cumpere întregul oraș. Decizia a fost justificată și prin riscul ca întreaga localitate să se prăbușească în tunelurile subterane, șubrede și pline de resturi toxice.

În mod oficial, orașul a fost desființat în 2013. O tornadă a contribuit la distrugerea unui mare număr de clădiri, iar cei care au încercat să revină în zonă au fost împiedicați de autorități.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum faci ca busuiocul din supermarket să reziste săptămâni întregi.Trucul care îi oferă o nouă șansă

Busuiocul cumpărat din supermarket se usucă adesea la doar câteva zile după ce ajunge acasă, însă problema nu este, de cele mai multe ori,...

Bătaie la bordul unui zbor easyJet spre Liverpool. Aeronava s-a întors din drum

Un avion easyJet care decolase din Tenerife spre Liverpool a revenit pe aeroport din cauza unei altercații izbucnite la bord între două familii. Aeronava...

IMMORTAL, noul album al lui David Garrett: ‘Muzica este cea mai apropiată de nemurire’

- Violonistul David Garrett lansează „IMMORTAL”, un album dedicat marilor compozitori, inspirat de convingerea că muzica este forma de artă cea mai apropiată de...

Un os găsit de o fetiță a dus la descoperirea unuia dintre cele mai mari morminte comune din Europa

În Braunau am Inn, din Austria Superioară, locul de naștere al lui Adolf Hitler, arheologii au descoperit în ultimele luni rămășițele a cel puțin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.