StiripesurseȘtirile zileiUn F-16 american s-a prăbuşit în sudul Californiei - FOTO/VIDEO

Un F-16 american s-a prăbuşit în sudul Californiei – FOTO/VIDEO

Publicat:

Un avion F-16 al armatei americane care se întorcea la baza aeriană March din sudul Californiei s-a prăbuşit peste un depozit aflat în apropiere. Pilotul a reuşit să se catapulteze, transmit vineri dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Incidentul a survenit joi în jurul orei locale 15:45 (22:45 GMT). Un responsabil al pompierilor a precizat că în urma impactului a izbucnit un incendiu, dar nu de mari dimensiuni.

Citește și : Trump doreşte un sistem de imigraţie bazat pe ‘merit’: Asta ne va face mai competitivi

Un purtător de cuvânt al bazei a declarat că pilotul, care efectuase un exerciţiu de rutină, nu a fost rănit în urma prăbuşirii. Autorităţile nu au informaţii privind existenţa altor victime sau pagube materiale.


Autostrada 215 în apropierea căreia s-a produs incidentul a fost închisă timp de o oră.

Citește și : Trump speră să nu se ajungă la război cu Iranul

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.