StiripesurseExterneUn fost agent al STASI a fost condamnat la 10 ani...

Un fost agent al STASI a fost condamnat la 10 ani de închisoare, în Germania, pentru uciderea unui polonez

Publicat:

Un fost agent al STASI a fost condamnat la 10 ani de închisoare, în Germania, pentru uciderea unui polonez

Un tribunal din Berlin l-a condamnat luni pe un fost agent al STASI, poliţia politică din fosta Germanie de Est comunistă, la zece ani de închisoare pentru uciderea unui polonez care dorea să fugă în Occident în urmă cu 50 de ani.

Într-un proces istoric, instanţa l-a găsit vinovat pe Martin Naumann, în vârstă de 80 de ani, de crimă pentru că l-a împuşcat pe Czeslaw Kukuczka în spate în timp ce încerca să fugă prin punctul de trecere a frontierei Friedrichstrasse din Berlin în 1974, scrie AFP preluată de Agerpres.

Instanţa are „convingerea indubitabilă” că Naumann a fost autorul împuşcăturilor care au costat viaţa fugarului de 38 de ani, a declarat preşedintele tribunalului, Bernd Miczajka. Chiar dacă nu a acţionat „din motive personale”, el „a executat fără milă” un act „planificat de STASI”, a detaliat judecătorul. Cum a ajuns să fie acuzat fostul locotenent STASI

Procuratura germană a cerut 12 ani de închisoare pentru fostul locotenent, acum pensionat. Persoana în cauză a respins acuzaţia prin intermediul avocaţilor săi, care au cerut achitarea sa. Dar nu a vorbit niciodată în faţa judecătorilor. Acest proces, înregistrat datorită valorii sale istorice, este punctul culminant al unei lungi investigaţii desfăşurate şi de partea poloneză.

El a fost posibil doar prin apariţia unor noi informaţii găsite de doi istorici – unul german şi altul polonez – în arhivele STASI în 2016, care fac o legătură între inculpat şi moartea fugarului, şi descoperirea de noi potenţiali martori. De la începerea sa în martie, procesul a aruncat ţara înapoi în timpul Războiului Rece, o perioadă în care Germania a fost împărţită în două de Cortina de Fier între RFG în vest şi RDG în est.


Daniela Munkel, o responsabilă a arhivei poliţiei secrete din Berlin, a declarat că, prin verdictul de luni, Naumann devine primul fost ofiţer de poliţie secretă din fosta Germania de Est comunistă condamnat pentru crimă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.