StiripesurseȘtirile zileiUn fost congresman, condamnat pentru 'sexting', a fost eliberat din închisoare...

Un fost congresman, condamnat pentru ‘sexting’, a fost eliberat din închisoare și trimis într-un ‘centru de reinserţie’

Publicat:

Fostul congresman democrat american Anthony Weiner, condamnat în 2017 la 21 de luni de închisoare cu executare pentru că a trimis mesaje cu conţinut sexual unei minore, a fost eliberat mai devreme din penitenciarul federal din Massachusetts şi a fost transferat la un centru de reinserţie, relatează luni dpa, potrivit agerpres.

Weiner, în vârstă de 54 de ani, care a petrecut 15 luni la penitenciarul Federal Medical Centers din Devens, Massachusets, a fost transferat la un centru rezidenţial din Brooklyn, în New York, de unde urmează să fie eliberat la 14 mai, a indicat duminică CNN.

Citește și: SUA își deschid un centru medical militar în Emiratele Arabe Unite

Termenul de 21 de luni stabilit iniţial s-ar fi încheiat în august a.c., dar fostul congresman beneficiază de eliberare anticipată pentru bună purtare, a precizat un comunicat al administraţiei federale a închisorilor. El va rămâne însă timp de trei ani sub supraveghere şi va trebui să se înregistreze în registrul agresorilor sexuali.

Weiner a fost căsătorit cu Huma Abedin, fostă consilieră în echipa lui Hillary Clinton în campania prezidenţială din 2016, şi se crede că scandalul mesajelor sale cu caracter sexual a avut un rol indirect, dar decisiv în acel scrutin.


Descoperirea e-mailurilor “nepotrivite” ale lui Weiner l-a determinat pe James Comey, pe atunci directorul FBI, poliţia federală, să anunţe în octombrie 2016 că agenţia sa relansează ancheta asupra folosirii de către Hillary Clinton, pe atunci rivala democrată a lui Donald Trump în cursa prezidenţială, a unui server privat pentru a trimite mesaje, în timp ce era secretar de stat.

Citește și: Mai mulți europarlamentari se plâng că n-au fost lăsați să intre în Venezuela

Hillary Clinton a afirmat că anunţul în acest sens a contribuit la înfrângerea ei în faţa lui Trump, care a acuzat-o că a pus în pericol securitatea naţională folosind un server privat.

În mai 2017, preşedintele Trump l-a concediat pe Comey, în contextul anchetei lansate de FBI pentru a stabili existenţa unor înţelegeri între tabăra republicană şi Rusia cu scopul de a asigura înfrângerea lui Hillary Clinton, acuzaţii dezminţite de preşedinte.

Weiner, care a fost reprezentant de New York timp de 12 ani, şi-a dat demisia în 2011, după ce s-a descoperit că făcea schimb de mesaje cu caracter sexual explicit cu femei adulte. În 2013 a candidat fără succes pentru primăria New Yorkului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.