Un fost consilier al lui Trump îşi recunoaşte actele de pedofilie

Publicat:

George Nader, un lobbyist americano-libanez care a avut legături cu preşedintele american Donald Trump şi a devenit ulterior martor în ancheta procurorului special Robert Mueller, a pledat vinovat luni la acuzaţiile privind comiterea a două infracţiuni sexuale implicând minori, transmite marţi dpa, potrivit agerpres.

Nader, în vârstă de 60 de ani, a recunoscut că a aranjat transportul unui băiat de 14 ani din Europa spre aeroportul internaţional Dulles, pentru acte sexuale ilegale, la începutul anilor 2000, au comunicat procurorii federali din statul Virginia.


Citeşte şi: Americanii slăbesc războiul comercial cu China. Trezoreria a luat o măsură importantă

George Nader a mai recunoscut că a deţinut pornografie infantilă pe când se afla la New York în 2012.

Infracţiunile au avut loc cu câţiva ani înainte ca Nader, care deţine cetăţenie americană şi libaneză, să devină un intermediar neoficial între administraţia Trump şi responsabili din Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Rusia.

Conform procurorilor, la pronunţarea sentinţei pe 10 aprilie, Nader ar putea primi până la 50 de ani de închisoare, din care cel puţin 10 fără posibilitate de eliberare condiţionată.

El a fost arestat pe aeroportul internaţional John F. Kennedy în iunie.

Nader a mai pledat vinovat pentru acuzaţii similare în 1991, într-un caz care a implicat pornografie infantilă traficată pe aeroportul Dulles în cutii de bomboane.

Citeşte şi: Franţa îşi suplimentează contingentul militar din Sahel

În perioada în care l-a consiliat informal pe Trump, Nader a participat la întâlniri cu Jared Kushner, Steve Bannon şi Michael Flynn.

El a ajutat de asemenea la coordonarea unei controversate întâlniri, în ianuarie 2017 în Seychelles, între fondatorul companiei de securitate Blackwater, Erik Prince, şi o oficialitate guvernamentală rusă având legături cu preşedintele Vladimir Putin.

Cooperarea sa în ancheta referitoare la Rusia a fost citată în mai multe rânduri în raportul Mueller.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.