Un fost ministru austriac a fost condamnat la închisoare cu suspendare

Publicat:

Un fost ministru austriac a fost condamnat marţi la 15 luni de închisoare cu suspendare pentru cartel anticoncurenţial pe marginea Ibizagate, caz care a dus la căderea fostului cancelar Sebastian Kurz în 2021, potrivit agerpres.  

Sophie Karmasin, în vârstă de 56 de ani, a fost găsită vinovată de complicitate cu alte companii pentru a se asigura că va câştiga licitaţii guvernamentale, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al tribunalului din Viena.


Citește și :  Moscova susţine că retorica nucleară a G7 are scopul de a face presiuni asupra Rusiei şi a Chinei

Faptele de care este acuzată au avut loc în cursul activităţilor sale la o firmă de consultanţă, după plecarea ei, în 2017, din guvernul în care a intrat în 2013.

Pe de altă parte, lidera conservatoare a fost achitată pentru un alt cap de acuzare, cel de “fraudă în formă agravată”.

Ea a primit ilegal despăgubiri în urma retragerii din viaţa politică, ascunzând venituri. Cu toate acestea, instanţa a constatat că nu a fost stabilit caracterul cert al prejudiciului, chiar dacă frauda a fost dovedită, sumele în cauză fiind rambursate integral de către inculpată.

Atât apărarea, care a pledat nevinovată, cât şi procuratura au acum la dispoziţie trei zile pentru a depune o contestaţie.

Această condamnare în primă instanţă provine din cazul Ibizagate, care continuă să destabilizeze Austria, o ţară de 9 milioane de locuitori în care ONG-urile denunţă un capitalism de conivenţă, favorizat de apropierea dintre aleşi şi sectorul privat.

Apariţia în 2019 a unui video filmat cu camera ascunsă pe insula spaniolă Ibiza în timpul vacanţelor unor politicieni austrieci, care dezvăluie practici potenţial frauduloase, a dus la deschiderea a numeroase investigaţii.

Scandalul l-a răsturnat de la putere pe fostul vicecancelar de extremă dreapta Heinz-Christian Strache, după care l-a prins din urmă pe fostul cancelar Sebastian Kurz, nevoit să demisioneze în octombrie 2021 sub acuzaţia de corupţie.

Justiţia a început, de asemenea, să se intereseze de Sophie Karmasin pentru că a suspectat-o că a efectuat sondaje de opinie fals măgulitoare, comandate de anturajul lui Kurz, pentru a-i accelera ascensiunea politică.

Citește și :  Nemţii ştiu: Putin NU este slăbit după 15 luni de război!

Ancheta în acest caz este încă în desfăşurare.

Partidul conservator OVP, împovărat de aceste scandaluri, dar aflat încă la putere, se confruntă cu o scădere accentuată a popularităţii, iar extrema dreaptă a devenit din nou principala forţă politică din Austria, conform mai multor sondaje.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.