StiripesurseExterneUn fost oficial din Ministerul britanic al Apărării, condamnat la închisoare pentru...

Un fost oficial din Ministerul britanic al Apărării, condamnat la închisoare pentru luare de mită într-un contract extern

Publicat:

Un fost oficial din Ministerul britanic al Apărării, condamnat la închisoare pentru luare de mită într-un contract extern

Un fost director general al unei subsidiare britanice a grupului aeronautic european Airbus a fost încarcerat vineri după ce a fost condamnat de un tribunal din Londra la doi ani şi jumătate de închisoare pentru luare de mită pe vremea când ocupa în urmă cu două decenii un post în Ministerul britanic al Apărării, relatează Reuters.

Respectiva subsidiară a grupului Airbus, compania GPT Special Project Management, între timp lichidată, a fost amendată de un tribunal din Londra în aprilie 2021 cu 28 de milioane de lire sterline (circa 32 de milioane de euro) după ce şi-a recunoscut vinovăţia într-un dosar de corupţie legat de un contract încheiat cu Arabia Saudită.

Faptele se referă la plata unor comisioane confidenţiale în valoare de peste 9,7 milioane de lire sterline unor oficiali saudiţi şi intermediari pentru ca Ministerul britanic al Apărării să obţină un contract constând în efectuarea unor lucrări de telecomunicaţii pentru Garda Naţională din Arabia Saudită.

Într-un dosar disjuns din cel care a vizat acea subsidiară a Airbus, un fost responsabil în Ministerul britanic al Apărării, Jeffrey Cook, acum în vârstă de 67 de ani, a fost condamnat anul acesta, după un lung proces, la 30 de luni de închisoare pentru încasarea ilegală a unor retro-comisioane din comisioanele plătite unor intermediari în perioada 2004-2008.

El lucra atunci în cadrul Ministerului britanic al Apărării, de unde a fost detaşat apoi în compania GPT, faţă de care ministerul britanic a subcontractat efectuarea unor sarcini din contractul cu Arabia Saudită.


Jeffrey Cook, încarcerat vineri, a fost totuşi achitat pentru acuzaţia de corupţie din acelaşi dosar, la fel şi un alt acuzat, John Mason, care a fost contabil şi acţionar minoritar al afacerii unui intermediar. Atât Cook, cât şi Mason au pledat nevinovat la acuzaţia că au mituit oficiali saudiţi, inclusiv pe prinţul Miteb bin Abdullah, fratele regelui defunct Abdullah.

Pe de altă parte, ambii acuzaţi au afirmat că guvernul britanic a aprobat oferirea acelor comisioane de milioane de lire sterline întrucât obţinerea contractului din Arabia Saudită era un interes financiar şi strategic al Marii Britanii, care nu dorea ca acel contract să fie adjudecat de companii rivale din Franţa sau SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Două mari companii româneşti se află pe lista celor care ar urma să investească peste 1 miliard de euro în R. Moldova

Două mari companii de renume, cu capital românesc, vor investi major în dezvoltarea Republicii Moldova. În acest sens, la Chișinău au fost semnate proiectele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.