Cristian Pîntea, fostul președinte al oficiului teritorial Briceni al Partidului „Șor”, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru finanțarea ilegală a formațiunii.
Citește și: Doi bărbați – reținuți pentru trafic de droguri în Chișinău
Potrivit Jurnal.md, în timpul procesului, acesta a susținut că ar fi colaborat cu Serviciul de Informații și Securitate, însă instanța a concluzionat că afirmațiile sale nu sunt confirmate.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe 2 iulie. Potrivit instanței, Cristian Pîntea a facilitat acceptarea finanțării formațiunii din bani proveniți de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor.
În dosar este vorba despre 1.815.271 de lei. Pentru această faptă, magistrata l-a condamnat la patru ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis și i-a interzis, pentru încă patru ani, să ocupe funcții și să desfășoare activități de administrare sau gestionare financiară în cadrul formațiunilor politice.











