StiripesurseȘtirile zileiUn fotoreporter Reuters a fost ucis în Afganistan

Un fotoreporter Reuters a fost ucis în Afganistan

Publicat:

Danish Siddiqui, un fotoreporter al agenţiei Reuters, laureat al premiului Pulitzer, a fost ucis vineri în Afganistan, unde acoperea jurnalistic luptele dintre forţele de securitate afgane şi talibani în apropierea unui post de frontieră cu Pakistan, conform unei ştiri transmise de Reuters, preluată de AFP, potrivit agerpres.

Forţele de securitate afgane încercau vineri să recucerească localitatea strategică Spin Boldak, în sud, căzută miercuri în mâinile talibanilor, când Siddiqui şi un ofiţer afgan de grad înalt au fost ucişi de tirurile insurgenţilor, a declarat pentru Reuters un comandant al armatei afgane.

Citeşte şi: 81 de oameni au murit în POTOPUL din Germania – Black News

Danish Siddiqui, de naţionalitate indiană, însoţea de la începutul săptămânii forţele de securitate afgane în apropiere de Kandahar, în sudul ţării.


‘Căutăm de urgenţă mai multe informaţii şi colaborăm cu autorităţile din regiune’, au transmis într-un comunicat preşedintele Michael Friedenberg şi redactorul-şef Alessandra Galloni ai agenţiei Reuters.

‘Danish era un jurnalist remarcabil, un soţ şi un tată devotat, şi un coleg foarte apreciat. Gândurile noastre se îndreaptă spre familia sa în aceste momente cumplite’, au adăugat ei.

Fotoreporterul anunţase agenţia puţin mai devreme vineri că fusese rănit la un braţ de un şrapnel. El fusese îngrijit şi se recupera în momentul în care talibani care se retrăgeau de la Spin Boldak au ajuns în locul în care se afla, a declarat comandantul citat de Reuters.

Citeşte şi: SUA vor să restabilească ele internetul mobil din Cuba – Black News

Reuters a precizat că nu este în măsură să verifice în mod independent aceste afirmaţii.

Danish Siddiqui a făcut parte din echipa Reuters care a obţinut în 2018 premiul Pulitzer la categoria ‘Feature Photography’, pentru documentarea crizei refugiaţilor Rohingya.

Siddiqui lucra din 2010 pentru Reuters şi acoperise fotojurnalistic războaiele din Afganistan şi Irak, criza refugiaţilor Rohingya, manifestaţiile din Hong Kong şi cutremurele din Nepal.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.