Un grup de anarhişti greci au pătruns în ambasada Austriei la Atena

Publicat:

Un grup de anarhişti greci a ocupat pentru scurt timp vineri ambasada Austriei la Atena, pentru a protesta faţă de politicile guvernului de la Viena ce privesc migraţia şi forţa de muncă, transmite agenţia dpa, potrivit agerpres.

Membrii grupului au intrat în salonul ambasadei şi au împrăştiat manifeste cu un mesaj în care criticau posibila introducere a zilei de lucru de 12 ore şi a 60 de ore de lucru săptămânale, precum şi poziţia dură a guvernului de la Viena împotriva migraţiei.


Citește și : Premierul israelian Netanyahu a fost audiat de poliţie într-un dosar de corupţie

Dar incidentul s-a încheiat rapid, fără ca în sediul misiunii diplomatice să se fi înregistrat pagube.

Acest grup anarhist de stânga denumit Rubicon (Ruvikonas) a mai recurs şi în trecut la astfel de atacuri. Printre instituţiile vizate de acţiunile sale se numără tribunale, reprezentanţa de la Atena a companiei aeriene turce Turkish Airlines şi o agenţie de colectare a datoriilor.

Cele mai multe dintre acţiunile acestui grup au purtat mesaje împotriva politicilor de austeritate pe care guvernele succesive de la Atena au fost nevoite să le aplice în schimbul programelor internaţionale de asistenţă financiară.

Citește și :Turcia nu își dorește să aibă dispute cu Statele Unite (Cavusoglu)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.