StiripesurseȘtirile zileiUn indian este primul alpinist mort pe Everest în 2019

Un indian este primul alpinist mort pe Everest în 2019

Publicat:

Un alpinist indian a devenit prima persoană care şi-a pierdut viaţa în 2019 pe Muntele Everest, unde un alpinist irlandez este de asemenea dat dispărut, au declarat oficiali ai expediţiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ravi Thakar, 28 de ani, a fost găsit mort vineri dimineaţă în cortul său, la 7.920 de metri altitudine, ultima oprire înainte de a ajunge pe vârful celui mai înalt munte de pe Pământ.

Citeşte şi: Un F-16 american s-a prăbuşit în sudul Californiei – FOTO/VIDEO

“O operaţiune este în curs de desfăşurare pentru a-i coborî trupul”, a declarat Mingma Sherpa, de la agenţia Seven Summit Treks.

Un alt alpinist care participa la aceeaşi expediţie, irlandezul Seamus Lawless, 39 de ani, este căutat după ce a alunecat joi într-o zonă situată la 8.300 de metri altitudine.


Cei doi alpinişti făceau parte dintr-o echipă de opt persoane, printre care se numără şi Saray Khumalo, prima femeie de culoare din Africa care a ajuns pe “acoperişul lumii”.

Anul trecut, cinci persoane şi-au pierdut viaţa pe Everest.

Citeşte şi: Jurnalist mexican ASASINAT în Playa del Carmen

Un soldat din armata indiană a murit pe Muntele Makalu, situat la vest de Everest, unde un alt alpinist indian este dat dispărut.

Sezonul de alpinism este în plină desfăşurare pe vârfurile acoperite de zăpadă din Nepal, unde se află opt dintre cei mai înalţi 14 munţi din lume. Între sfârşitul lunii aprilie şi sfârşitul lunii mai, vremea oferă o perioadă scurtă de condiţii mai puţin extreme şi mai propice pentru căţărări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Congresul SUA examinează un proiect de lege pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova

Ministerul Energiei salută introducerea în Congresul Statelor Unite ale Americii a proiectului de lege bipartizan „Promoting Oversight With Energy Resilience for Moldova Act” (POWER...

Trafic intens la punctul de trecere Giurgiulești-Galați. Călătorii sunt îndemnați să aleagă rute alternative

Traficul de călători și mijloace de transport este intens, duminică, la punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați, pe sensul de ieșire din Republica Moldova,...

Donald Trump împlinește 80 de ani! Fapte puțin cunoscute din biografia sa

Astăzi, Donald Trump împlinește 80 de ani — politician, om de afaceri, vedetă de televiziune și unul dintre cei mai controversați președinți ai Statelor...

Proiectul tichetelor sportive a fost lăsat de izbelişte

Introducerea tichetelor sportive pentru angajați, aprobată conceptual încă în 2023, rămâne blocată, deși reprezentanții mediului de afaceri susțin că măsura ar contribui la îmbunătățirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.