X

Un irakian a fost condamnat pe viață în Germania după ce a violat și ucis o adolescentă

Un tribunal german a condamnat miercuri la închisoare pe viaţă un tânăr de 22 de ani originar din Irak pentru violarea şi uciderea unei fete de 14 ani din oraşul Mainz (vest), informează dpa şi AFP, potrivit agerpres. Cazul a alimentat retorica antimigranţi din Germania.

Judecătorii tribunalului districtual din Wiesbaden au subliniat că gravitatea faptelor face ca eliberarea sa condiţionată după 15 ani să fie aproape imposibilă.

Citește și: Bazele americane sunt în raza de acțiune a rachetelor iraniene

Ali B, cum a fost prezentat tânărul în conformitate cu legile germane ale confidenţialităţii (Ali Bashar, menţionează AFP), a violat-o şi a ucis-o pe victima sa, Susanna (Susanna Feldmann), în urmă cu peste un an, într-o pădure din Erbenheim, în Wiesbaden, a stabilit instanţa.

Corpul fetei a fost găsit la 6 iunie 2018 în apropiere de o cale ferată, la aproape două săptămâni după dispariţia sa.

La scurt timp după moartea adolescentei, Ali B şi familia lui s-au întors în Irak. Ali B a fost prins însă câteva zile mai târziu, în nordul ţării controlat de kurzi, şi a fost predat poliţiei federale germane.

Tânărul a recunoscut la începutul procesului că a ucis-o pe fată, dar a negat că ar fi violat-o. La ultima audiere, el a prezentat scuze mamei Susannei.

Citește și: Ani grei de închisoare pentru o fostă diplomată americană. A vândut chinezilor informații clasificate!

Ali B urmează să fie judecat şi într-un alt caz, legat de violul asupra unei fete de 11 ani. Acest nou proces nu va fi public.

Extrema dreaptă a încercat să exploateze cazul Susannei pentru a denunţa politica privind migraţia a cancelarului Angela Merkel, care în 2015 a permis intrarea în Germania a sute de mii de refugiaţi, mai aminteşte AFP.

Tags: Ali BAli BasharErbenheimgermaniairakianMainzmigrantirefugiatiSusanna FeldmannviolWiesbaden
Categorii: Externe