StiripesurseExterneUn irakian a fost condamnat pe viață în Germania după ce...

Un irakian a fost condamnat pe viață în Germania după ce a violat și ucis o adolescentă

Publicat:

Un tribunal german a condamnat miercuri la închisoare pe viaţă un tânăr de 22 de ani originar din Irak pentru violarea şi uciderea unei fete de 14 ani din oraşul Mainz (vest), informează dpa şi AFP, potrivit agerpres. Cazul a alimentat retorica antimigranţi din Germania.

Judecătorii tribunalului districtual din Wiesbaden au subliniat că gravitatea faptelor face ca eliberarea sa condiţionată după 15 ani să fie aproape imposibilă.

Citește și: Bazele americane sunt în raza de acțiune a rachetelor iraniene

Ali B, cum a fost prezentat tânărul în conformitate cu legile germane ale confidenţialităţii (Ali Bashar, menţionează AFP), a violat-o şi a ucis-o pe victima sa, Susanna (Susanna Feldmann), în urmă cu peste un an, într-o pădure din Erbenheim, în Wiesbaden, a stabilit instanţa.

Corpul fetei a fost găsit la 6 iunie 2018 în apropiere de o cale ferată, la aproape două săptămâni după dispariţia sa.


La scurt timp după moartea adolescentei, Ali B şi familia lui s-au întors în Irak. Ali B a fost prins însă câteva zile mai târziu, în nordul ţării controlat de kurzi, şi a fost predat poliţiei federale germane.

Tânărul a recunoscut la începutul procesului că a ucis-o pe fată, dar a negat că ar fi violat-o. La ultima audiere, el a prezentat scuze mamei Susannei.

Citește și: Ani grei de închisoare pentru o fostă diplomată americană. A vândut chinezilor informații clasificate!

Ali B urmează să fie judecat şi într-un alt caz, legat de violul asupra unei fete de 11 ani. Acest nou proces nu va fi public.

Extrema dreaptă a încercat să exploateze cazul Susannei pentru a denunţa politica privind migraţia a cancelarului Angela Merkel, care în 2015 a permis intrarea în Germania a sute de mii de refugiaţi, mai aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.