StiripesurseSintezeUn israelian care a recunoscut că l-a scuipat pe ambasadorul Poloniei,...

Un israelian care a recunoscut că l-a scuipat pe ambasadorul Poloniei, găsit vinovat de ultraj

Publicat:

Un israelian care a recunoscut că l-a scuipat pe ambasadorul Poloniei în mai a.c., într-un moment de creştere a tensiunilor între cele două ţări, a fost găsit vinovat luni de ultraj, pentru care ar putea fi condamnat la doi ani de închisoare, relatează Reuters, scrie agerpres.

În urma unei înţelegeri cu procurorii, acuzaţia de a fi proferat ameninţări împotriva ambasadorului nu a mai fost reţinută în sarcina acuzatului, Erik Lederman, în vârstă de 65 de ani.

Citește și : Mike Pompeo va efectua o vizită în Ucraina la începutul anului viitor

Potrivit poliţiei, în incidentul din mai, survenit la Tel Aviv, Lederman a lovit cu mâinile în capota maşinii care îl transporta pe ambasadorul Marek Magierowski, apoi a deschis o uşă şi l-a scuipat de două ori pe diplomatul polonez, în momentul în care autoturismul ieşea din curtea ambasadei. Pentru faptele sale, Erik Lederman risca până la cinci ani de închisoare.

Bărbatul şi-a cerut deja scuze, afirmând că maşina l-a claxonat şi că nu ştia că în ea se afla ambasadorul polonez. El a spus că venise la Ambasada Poloniei să întrebe despre restituirea bunurilor pe care familia sa le-a pierdut în Polonia în timpul Holocaustului, afirmând de asemenea că un angajat polonez de la ambasadă a rostit o insultă antisemită în timp ce era acolo.


Magierowski a negat că vreun angajat al ambasadei ar fi dat dovadă de vreun comportament inadecvat sau ar fi utilizat un limbaj impropriu.

Incidentul a survenit pe fondul unei deteriorări a relaţiilor dintre Polonia şi Israel, din cauza acuzaţiilor că guvernul naţionalist al Partidului Lege şi Justiţie (PiS) de la Varşovia ar tolera o recrudescenţă a discursului antisemit, acuzaţie negată de partea poloneză.

Citește și : Principalul aeroport din Republica Mauritius a fost închis înaintea ciclonului Calvinia

O lege adoptată în SUA privind restituirea bunurilor evreieşti confiscate în timpul sau după cel de-al Doilea Război Mondial a provocat critici la Varşovia, adăugându-se tensiunilor cu Israelul asupra rolului polonezilor în Holocaust.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.