StiripesurseȘtirile zileiUn judecător american răstoarnă o decizie luată de Trump în cazul...

Un judecător american răstoarnă o decizie luată de Trump în cazul migranţilor

Publicat:

Migranţii latino-americani care solicită azil în SUA nu vor mai fi obligaţi să aştepte în Mexic în timp ce autorităţile americane le examinează dosarele, a decis luni un judecător federal din California, invalidând o decizie a administraţiei de la Washington intrată în vigoare în ianuarie, transmite AFP, potrivit agerpres.

Decizia tribunalului din San Francisco este aplicabilă de la 12 aprilie, dar poate fi contestată în apel de Departamentul pentru Securitate Internă.

Citeşte şi: Secţiile de votare din Israel au fost DESCHISE

La sfârşitul lui 2018, acest departament şi Departamentul de Stat anunţaseră că solicitanţii de azil care sosesc în SUA prin punctele de intrare situate de-a lungul frontierei sudice vor fi retrimişi în Mexic cât timp dosarele lor vor fi examinate de autorităţile americane.

‘Străinii care încearcă să profite de sistem pentru a veni ilegal pe teritoriul nostru nu vor mai putea dispărea în Statele Unite, unde mulţi dintre ei nu se prezintă atunci când sunt convocaţi la tribunale’, a explicat atunci secretarul american pentru securitate internă, Kirstjen Nielsen, a cărei plecare a fost anunţată duminică de preşedintele Donald Trump.


Oponenţii acestei măsuri au denunţat faptul că ea nu garanta protecţia solicitanţilor de azil, mulţi dintre aceştia rămânând expuşi în Mexic, vreme de săptămâni sau chiar luni, insecurităţii din cauza căreia şi-au părăsit ţara de origine.

În numele a 11 solicitanţi de azil, mai multe organizaţii de apărare a migranţilor şi a drepturilor omului au contestat în justiţie decizia administraţiei.

Citeşte şi: Roma se pregăteşte să recunoască genocidul armean. Turcia l-a convocat de urgenţă pe ambasadorul italian

Judecătorul Richard Seeborg le-a dat câştig de cauză, notând că acest mecanism nu oferă ‘garanţii suficiente’ privind protejarea ‘vieţii sau libertăţii’ cetăţenilor străini expulzaţi în Mexic.

În cazul în speţă, nu este vorba despre a stabili dacă măsura este ‘inteligentă sau umană, ci este vorba despre modalitatea cea mai bună de a reglementa ceea ce puterea executivă califică drept criză’, a scris judecătorul, respingând orice conotaţie ‘politică’ a deciziei sale.

Donald Trump a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale una din priorităţile preşedinţiei sale. El atacă frecvent vulnerabilităţile legislaţiei americane în domeniu şi s-a angajat într-o luptă cu Congresul pentru a obţine finanţarea unui zid la frontiera sudică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.