StiripesurseȘtirile zileiUn judecător belgian acuzat de 'lipsă de imparţialitate' în dosarul Qatargate

Un judecător belgian acuzat de ‘lipsă de imparţialitate’ în dosarul Qatargate

Publicat:

Judecătorul belgian care se ocupă de presupusul caz de corupţie din Parlamentul European care implică Qatarul şi Marocul a fost constrâns joi să se retragă provizoriu din cauza unei cereri de recuzare de la un suspect care îl acuză de “lipsă de imparţialite”, au spus avocaţii unora dintre inculpaţi, scrie AFP, potrivit agerpres.

Cererea este formulată de europarlamentarul belgian Marc Tarabella, inculpat şi încarcerat sâmbătă în ancheta condusă de magistratul de instrucţie Michel Claise.

Citeşte şi: Maia Sandu risipeşte mitul candidaturii sale la președinția României – Black News

Ea a fost anunţat joi de avocatul său, Maxim Toller, cu ocazia unei audieri la Bruxelles în faţa unei instanţe însărcinate să decidă asupra prelungirii arestării preventive.

La finalul acestei audieri cu uşile închise, judecătorii au decis prelungirea reţinerii lui Tarabella, potrivit parchetului federal. Acelaşi scenariu pentru eurodeputata greacă Eva Kaili, închisă de mai bine de două luni în acest caz.


Avocaţii celor doi suspecţi au pledat pentru eliberarea condiţionată. Începând de joi seară, apărarea lui Tarabella a anunţat că va face apel la decizia camerei de consiliu.

Audierea a fost amânată de câteva ore. Ca urmare a cererii de recuzare a judecătorului Claise dis de dimineaţă, a fost necesară găsirea unui alt judecător de instrucţie care să-l înlocuiască în această etapă a procedurii, s-a explicat.

Judecătorul “Claise nu mai poate fi prezent’ în acest dosar, a declarat avocatul Sven Mary care o apără pe Eva Kaili.

Magistratul are acum 48 de ore pentru a se apăra şi, dacă nu decide singur să se retragă, Curtea de Apel de la Bruxelles va trebui să se pronunţe în termen de opt zile, a subliniat Mary.

Patru persoane se află în prezent în arest preventiv în Belgia, suspectate că au intervenit în favoarea unor puteri străine în deciziile Parlamentului European.

Este vorba despre Eva Kaili, Marc Tarabella – care neagă faptele – şi italienii Francesco Giorgi, asistent parlamentar, partenerul deputatei elene, şi Pier Antonio Panzeri, fost europarlamentar (2004-2019), a căror detenţie a fost, de asemenea, prelungită joi.

Al cincilea suspect, europarlamentarul italian Andrea Cozzolino, a fost arestat şi apoi trimis în arest la domiciliu pe 11 februarie în Italia, în aşteptarea examinării mandatului de arestare emis împotriva sa de justiţia belgiană.

Panzeri, care în 2019 a devenit liderul unui ONG la Bruxelles, a făcut o înţelegere cu procurorii belgieni pentru a primi o pedeapsă redusă, în schimbul furnizării de probe detaliate ale ilegalităţilor comise de ceilalţi suspecţi în acest dosar.

Citeşte şi: Autorităţile mexicane au descoperit 31 de cadavre în două gropi comune

Tarabella îl acuză pe Panzeri că l-a implicat pe nedrept. Avocatul europarlamentarului belgian mai consideră că judecătorul se bazează pe “mişcări suspecte de fonduri” în beneficiul său care nu au fost niciodată dovedite material.

“Niciuna dintre percheziţii (care l-au vizat pe Marc Tarabella) nu s-a dovedit a fi pozitivă”, a dezvăluit Toller joi.

“Clar, aici prezumţia de nevinovăţie este încălcată (…) Judecătorul lasă clar să audă părerea despre vinovăţia lui Tarabella”, a susţinut acest avocat pentru a justifica cererea de recuzare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

IMM-urile și start-up-urile pot primi suport de până la 20.000 de dolari pentru proiecte verzi

Întreprinderile mici și mijlocii, dar și start-up-urile din Republica Moldova, pot aplica la un nou program de suport pentru tranziția verde. Programul este implementat...

Transportul public din regiunea transnistreană se ieftinește după scăderea prețului la combustibil

Călătoriile cu transportul suburban și interurban din stânga Nistrului se vor ieftini, după ce administrația de la Tiraspol a decis reducerea tarifelor pentru pasageri...

Ion Ceban, despre lucrările de pe str. București: Acea zonă a fost lăsată în paragină ani de zile, iar acum se va transforma într-un...

Primarul capitalei, Ion Ceban, susține că întreaga zonă din jurul străzii București, 68 este reabilitată de municipalitate și va fi transformată într-un spațiu cultural...

Zelenski și liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei au stabilit condițiile păcii cu Rusia

Liderii Ucrainei și ai aliaților săi europeni apropiați – Regatul Unit, Franța și Germania – au stabilit cinci condiții pentru a ajunge la un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.